Menu
in

Investitorii nu se sperie de Brexit. Marea Britanie – a treia cea mai atractivă destinaţie din lume pentru investiții

Marea Britanie redevine a treia cea mai atractivă destinaţie pentru investiții la nivel global, ceea ce arată că incertitudinea geopolitică nu a diminuat apetitul pentru achiziţii al directorilor executivi, potrivit celei de-a şaisprezecea ediţie a barometrului EY Global Capital Confidence Barometer, citat de Adevărul.

Marea Britanie ieşise din top cinci pentru prima dată în istoria de şapte ani a Barometrului, ca urmare a referendumului pentru ieșirea din UE.

Pe locul unu în preferințele investitorilor se află Statele Unite, iar locul doi este ocupat de China. Germania este pe locul patru, urmată de Canada, pe locul cinci.



Aproape trei sferturi dintre companii (71%) au declarat că Brexit-ul a crescut sau nu a avut niciun impact asupra intenţiilor lor de investiţii în Marea Britanie.

În ciuda speculaţiilor legate de barierele comerciale, tranzacţiile trans-frontaliere au fost reperele anului 2017, o dată cu reluarea activităţii de tranzacţionare dintre Statele Unite şi Europa de Vest.

36% dintre companiile care intenţionează să facă achiziţii se vor concentra pe tranzacţii interne în următoarele 12 luni, dar căutarea oportunităţilor de creştere dincolo de graniţele naţionale se intensifică.

Companiile caută pretutindeni posibilităţi de creştere, iar principala ţintă o reprezintă pieţele dezvoltate. Optimizarea portofoliului devine prioritară în contextul schimbărilor rapide ale pieţei.

Marea Britanie ar putea permite cetățenilor UE să circule liber după Brexit. Nu pentru mult timp…

Marea Britanie rămâne fără muncitori în construcții

Pierdere de zeci de miliarde de lire sterline din cauza Brexit. Ce au anunțat marile companii din Regatul Unit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version