Menu
in

James Brokenshire, numit ministru al Imigrației. Poliția investighează angajarea unei columbience de către fostul ministru

Premierul David Cameron l-a numit pe James Brokenshire în funcția de ministru al Imigrației și Securității. Acesta îl înlocuiește pe Mark Harper, care a demisionat după ce a aflat că menajera sa nu avea permis de ședere permanentă în Marea Britanie.



Brokenshire a fost parlamentar conservator pentru Old Bexley și Sidcup, din 2010. A studiat dreptul la Universitatea din Exeter, iar înainte de a deveni parlamentar a fost un partener la o mare firmă internațională de avocatură.

El a militat pentru probleme precum azilul, imigrația și menținerea facilităților de asistență medicală în UK. Din 2006 până în 2010, Brokenshire a fost ministru din umbră al Internelor, iar din mai 2011 până în februarie 2014, a fost ministru pentru Securitate.

Fostul ministru al Imigrației, Mark Harper, se află acum sub observația Poliției, după ce un parlamentar laburist l-a reclamat pentru că a angajat-o ilegal pe imigranta Isabella Acevedo, din Columbia.

Ministrul Imigraţiei a demisionat pentru că angajase o imigrantă ilegală

Laburistul John Mann a cerut Scotland Yard să înceapă o investigație pentru a se constata dacă Harper a încălcat sau nu legea.

Reprezentanții guvernului susțin în continuare că fostul ministru nu a încălcat legea, deoarece femeia care i-a fost menajeră timp de șapte ani a desfășura activități independente.

Laburistul a declarat: „În calitate de ministru al Imigrației, el plătea mai mult de 2.000 de lire din banii contribuabililor unui imigrant ilegal pentru a-i îngriji casa și a-i călca hainele.”

Scandal în coaliție pe tema camionetelor anti-imigrație

 

Harper a fost cel care a coordonat proiectul de lege a Imigrației, care prevede o amendă de 20.000 de lire sterline pentru angajarea unui imigrant fără drept de muncă în Marea Britanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version