Londonezii sunt avertizați să se pregătească de furtuni puternice în toate zonele capitalei britanice, existând risc crescut de inundații și de probleme ale transportului în comun.
Ploile vor fi însoțite de vânt puternic și posibile căderi de grindină marți, 30 iulie.
După o săptămână călduroasă, cu cea mai caldă zi de iulie din Londra, sunt prognozate ploi și furtuni care pot afecta transportul în comun.
Potrivit My London, există o șansă de 50% de ploi abundente, între orele 13.00 și 18.00, în Londra, cu averse începând de la ora 11.00 până la ora 20.00.
Temperaturile nu vor depăși 20C în timpul zilei, în timp ce noaptea vor coborî la 17C.
Potrivit meteorologilor, există mici șanse de inundații rapide, dar londonezii sunt avertizați cu privire la fenomene extreme cum ar fi trăsnetele sau grindina.