Menu
in

Londra. O adolescentă musulmană plănuia să arunce în aer British Museum. Era supărată că iubitul său fusese ucis în Siria

Safaa Boular avea 16 ani atunci când a hotărât să organizeze un atac asupra British Museum, supărată că iubitul său online fusese ucis în Siria.

Fata se îndrăgostise de militantul britanic Naweed Hussain, un terorist internațional pe care îl găsise pe Internet prin intermediul unui site intitulat „prietenii ISIS”. Acesta lupta în Siria alături de gruparea teroristă menționată.



Ea planificase să plece în Siria alături de sora sa mai mare, însă autoritățile i-au reținut pașaportul după ce s-a întors din Maroc, în 2016, unde fusese în vacanță alături de familie.

După eliberarea pe cauțiune, Safaa Boular a discutat despre a comite un atac terorist în Marea Britanie, alături de Hussain și a devenit mai hotărâtă atunci când iubitul său a fost ucis.

Procurorul a declarat în fața instanței că Boular a afirmat că va avea nevoie doar de „o mașină și un cuțit pentru a obține ceea ce dorește”.

El a adăugat: „Se pare că a intenționat să lanseze un atac împotriva vizitatorilor, aleși în mare parte la întâmplare, în cadrul bijuteriei culturale și cel mai popular punct atracție turistică din Londra, British Museum. Ar fi fost un atac care ar fi cauzat cel puțin o panică generalizată, însă intenționa să rănească grav și să omoare oameni”.

Procurorul a mai spus că Safaa Boular dezvoltase o “mentalitate extremistă” și un angajament față de ISIS de la începutul anului 2016, înainte de a se întâlni online cu Hussain.

După trei luni de la prima conversație, cei doi și-au declarat dragostea unul pentru celălalt în luna august a aceluiași an și au început să discute despre modul în care Boular i se va alătura.

O conversație arată că perechea discuta despre căsătorie, despre copii  și despre bani pentru călătoria în Siria.

Mesajele mai conțineau referiri la purtarea vestelor sinucigașe pentru a fi detonate dacă erau prinși de luptătorii inamici, iar Hussain a scris că vor muri “ținându-se de mână”.

Procurorul a spus că, deși adolescenta ar fi putut fi “influențată și călăuzită de Hussain”, acesta nu a torturat-o și nu a mințit-o.

Procurorii au declarat că anchetatorii au recuperat videoclipuri de propagandă ISIS, fotografii și cântece de pe dispozitivele ei electronice, inclusiv imagini ale unor decapitări, videoclipuri de antrenament și o femeie purtând o centură sinucigașă.

Sora ei mai mare, Rizlaine, a încercat și ea să călătorească în Siria pentru a se căsători cu un luptător ISIS, în 2014, dar a fost oprită în Turcia și sa întors în Marea Britanie, unde s-a căsătorit și a avut un copil.

Acum în vârstă de 21 de ani, ea primise 3.000 de lire sterline de la Hussain pentru a încerca din nou să ajungă în Siria, alături de sora ei mai mică și a rezervat zboruri și cazare în Turcia.

Cele două au fost raportate dispărute de mama lor și au fost arestate pe 21 august 2016.

După ce au fost eliberate, adolescenta a rămas în contact cu Hussain, folosind un telefon secret ascuns în interiorul unei perne.

Ea a dezvăluit planul de a folosi “ananas” (cod pentru grenade) și un pistol rusesc “Tokarev” în British Museum. Mai mult, ea ar fi fost încurajată de sora și de mama sa să se alăture logodnicului ei și să devină martir, au spus procurorii, prezentând transcrierile conversațiilor înregistrate de serviciile de securitate.

Arestată pe când încerca să plece în Siria, tânăra a încercat apoi să își convingă sora să ducă la îndeplinire planul ucigaș.

Înregistrările din închisoare arată că cele două surori și mama lor discutau codat despre un atac terorist, descriind atrocitatea drept “petrecere”.

Rizlaine Boula a admis deja planificarea unui atac cu cuțitul în Westminster, cu ajutorul și sprijinul mamei lor, Mina Dich, în vârstă de 43 de ani.

Safaa Boular, acum în vârstă de 18 ani, neagă cele două acuzații privind pregătirea actelor de terorism. Procesul continuă.

Suspect de TERORISM arestat după ce a intrat din Franța în Marea Britanie

Cum a ajutat un român la finanțarea terorismului mondial și a fugit în timpul procesului din Marea Britanie cu un avion pilotat de el

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version