Menu
in

Londra, un oraș fantomă

Premierul britanic David Cameron le-a cerut londonezilor să “revină în capitală pentru a face cumpărături în buticuri, restaurante”, în urma numeroaselor plângeri ale comercianţilor privind lipsa câştigurilor cu prilejul Jocurilor Olimpice, potrivit Mediafax.



Deşi nu sunt încă disponibile cifre oficiale privind impactul real al evenimentului, hotelierii, restaurantele, teatrele şi magazinele se plâng aproape la unison de scăderea activităţii, presa vorbind chiar despre “oraşul fantomă”.

Autorităţile sunt acuzate că i-au determinat pe londonezi şi pe turişti să evite capitala cu previziunile lor privind aglomerarea traficului cu prilejul JO.

“Cred că mesajul pe care l-am transmis pentru a evita ambuteiajele a fost important, dar acum, la modul cel mai sincer, am arătat că nu există dezordine”, a precizat Cameron. “Cred că oamenii ar putea începe să revină în capitală pentru a face cumpărături, a mânca la restaurante”, a adăugat acesta.

Premierul a argumentat avertismentele anterioare ale autorităţilor (de a evita centrul oraşului, de a nu suprasolicita metroul, etc). El a apreciat creşterea traficului la metrou “între cinci şi zece la sută”.

Potrivit lui David Cameron, “sâmbătă şi duminică, vor fi 200.000 de persoane în zona olimpică”. Autorităţile iau în calcul filtrarea sosirilor la centrul comercial Westfield situat în imediata vecinătate a parcului olimpic la sfârşitul săptămânii viitoare, prioritatea având persoanele care au bilete olimpice, pentru a limita afluxul de clienţi.

Premierul şi-a reafirmat convingerea că JO reprezintă o excelentă vitrină pentru atragerea investitorilor, evocând următorul film al Warner Bros, avându-l ca erou pe Tom Cruise, care va fi turnat în Marea Britanie.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version