Atacurile rasiste asupra lucrătorilor imigranţi din Marea Britanie, şi în special asupra est-europenilor continuă să aibă loc în mod regulat, scrie Institutul de Relaţii Rasiale (Institute of Race Relations) într-un recent raport. Una dintre cauzele acestor atacuri este chiar atitudinea presei britanice faţă de imigranţi, mereu acuzatoare.
La începutul lunii mai, vorbind prin intermediul unui translator de pe un pat de spital din Exeter, unde îşi petrecuse ultimele trei săptămâni, Daniel Sobieraj, un muncitor polonez, a făcut apel pentru obţinerea de informaţii legate de cei trei bărbaţi care l-au atacat şi l-au făcut să aibă nevoie de operaţii chirugicale importante, incluzând introducerea unei plăci de metal în faţă. După ce au aflat că e polonez, agresorii l-au ameninţat că-l omoară: “După un pumn, eram la pământ. Au sărit pe capul meu. După asta nu-mi mai amintesc nimic”.
Studiile efectuate de Institute of Race Relations arată că est-europenii din Regatul Unit se confruntă cu o ameninţare semnificativă de violenţe rasiale. Cazurile din ultimele 12 luni relevă incidente care merg de la grafitti şi abuzuri la atacuri brutale care au cauzat daune fizice pe termen lung.
Atacuri frecvente
Mulţi est-europeni au ales să se mute pentru a scăpa de pericol şi deşi incidentele se produc în întregul Regat Unit, există un număr deosebit de mare de cazuri în Scoţia şi în Irlanda de Nord. În majoritatea cazurilor pe care le-a înregistrat IRR sunt implicaţi cetăţeni polonezi.
De la extinderea Uniunii Europene în 2004 şi 2007, care a încorporat doisprezece noi ţări (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia în 2004; Bulgaria şi România în 2007), s-a înregistrat o creştere a violenţelor rasiale împotriva est- europenilor din UK care, an de an, a continuat neschimbată. În unele cazuri, violenţele au fost fatale. În 2007, un bărbat polonez, Adam Michalski, a fost abuzat rasial înainte să fie înjunghiat mortal în Wrexham. În 2009, Marek Muszynski, un alt polonez, a fost jefuit şi bătut până la moarte în Irlanda de Nord. În alte cazuri, victimele ajung să trebuiască să lupte pentru viaţă, cu dizabilităţi permanente.
Potrivit organizaţiei Human Rights First, atacurile asupra imigranţilor din noile state membre Ue au devenit o nouă componentă majoră a infracţiunilor violente motivate de ură din UK. În unele zone poliţia a fost determinată să înfiinţeze mecanisme specializate de raportare pentru a încerca să crească numărul de denunţuri, având în vedere că multe atacuri rămân necunoscute. Cu toate acestea, sunt destule întrebări privind eficacitatea poliţiei şi rolul acesteia. în Belfast, de exemplu, în 2009, peste 100 de români au fost forţaţi să se adăpostească într-o biserică după o campanie sistematică de violenţe rasiste împotriva lor pe timpul căreia autorităţile de justiţie penală, în cel mai bun caz, au avut o reacţie lentă.
Campaniile tabloidelor
Fundalul acestei violenţe a constat într-o campanie tabloidă caustică privind prezenţa celor din “noile” ţări Ue, care a făcut legătura între prezenţa lor şi activitatea infracţională şi dezordinea în creştere, distrugerea coeziunii locale şi creşterea costurilor economice şi sociale.
Numai Daily Mail a prezentat o serie persistentă de poveşti, an de an, în care i-a acuzat pe imigranţii est-europeni că profită de ajutoarele sociale, că pun presiune pe serviciile NHS, sugerând că ei sunt responsabili de creşterea ratei de infracţionalitate în UK, argumentând că prezenţa lor îi împiedică pe lucrătorii britanici să-şi găsească de lucru şi, într-un caz, a raportat că aceştia “prădează” râurile britanice de peşti şi lebede pentru a mânca. În 2008, ziarul a fost forţat să îndepărteze de pe site-ul său unele dintre articolele sale privind cetăţenii polonezi după intervenţia Press Complaints Commission.
Campanii politice
Dar dacă un climat general de ostilitate a fost susţinut de articolele din tabloide pe de-o parte, pe de alta, tonul pentru asemenea raportări a fost dat de figurile politice care au învinovăţit imigraţia pentru problemele sociale şi economice. În 2010, ministrul laburist Ed Balls a spus la The Observer că “au existat câştiguri economice reale în urma sosirii imigranţilor tineri, harnici din estul Europei pe timpul ultimilor şase ani. Dar a existat, de asemenea, un impact direct asupra salariilor, termenilor şi condiţiilor de muncă a prea mulţi oameni…”.
Acesta a repetat remarcile făcute de fostul ministru Phil Woolas, care s-a plâns de “efectele perturbatoare” ale extinderii Ue şi, în 2011, ministrul conservator al Imigraţiei Damian Green a introdus măsuri mai stringente care ar preveni “un alt influx neplanificat din străinătate”. “Aceste guvern”, a explicat el, “va insista pentru controale mai stringente pentru a-i împiedica pe lucrătorii din noile state membre să poată accesa piaţa noastră a munci – noi nu vom repeta greşelile din trecut”.
Protecţionism
Dacă politicile privind imigraţia Ue de pe timpul laburiştilor au fost bazate pe o dorinţă de a utiliza extinderea Ue pentru a atrage imigranţi est-europeni ca forţă de muncă ieftină şi flexibilă, aceasta a rămas într-un cadru ierarhic în care imigranţii Ue au fost consideraţi de preferat imigranţilor din afara Ue, însă ambele categorii putând satisface cererea economică pentru piaţa muncii liberalizată.
Protecţionismul naţionalist, care a ajuns să fie adoptat prin intermediul retoricii “locuri de muncă britanice pentru lucrătorii britanici”, a fost adoptat mai succint de către conservatori.
Acum, imigranţii din afara Ue sunt “plafonaţi”; imigranţii Ue (din ţările membre) s-ar putea să beneficieze în continuare de puţine restricţii privind libera circulaţie, însă se confruntă cu autorităţi publice ostile şi, pe fundal, ajutoarele sociale sunt dezmembrate, poate pentru a-i constrânge pe britanici să ocupe puţinele locuri de muncă disponibile într-un climat de şomaj sălbatic.
Exploatare
În acest context, condiţiile de viaţă s-au deteriorat pentru mulţi lucrători Ue şi practicile de exploatare a muncii s-au intensificat. Odată cu reducerea accesului la beneficii, a existat o creştere masivă a numărului de imigranţi din ţările membre forţaţi să stea pe străzi şi, în 2010, s-a estimat că aceştia au reprezentat circa 40% din cei care dormeau pe străzi în Londra.
Acesta este un şablon care se repetă în localităţile din toată ţara şi consecinţele au fost foarte dure. Anul trecut în Hull, un bărbat a văzut doi cetăţeni polonezi căutând prin gunoaiele unui restaurant fast-food, a strigat la ei să “se ducă la muncă” şi în mod deliberat a trecut cu furgoneta sa de trei tone peste unul dintre ei. Apoi a dat din nou peste el când era la pământ, rupându-i coastele, zdrobindu-i claviculele şi câteva vertebre. După aceasta, a ieşit din maşină şi l-a lovit pe celălalt bărbat lăsându-l inconştient.
Pentru mulţi imigranţi, toate acestea au devenit pur şi simplu prea mult. Prin 2007, unii est-europeni au început deja să părăsească ţara ca rezultat al atacurilor rasiste şi condiţiile au devenit atât de instabile încât lucrători de ajutor au sosit în UK pentru a-i sprijini pe cei care doreau să plece acasă. Alţii nici măcar nu au avut de ales. În 2009, organizaţiile britanice de caritate şi autorităţile locale au primit finanţări guvernamentale pentru repatrierea oamenilor şi, anul trecut, UK Border Agency a început să cutreiere cantinele pentru săraci şi străzile pentru a-i expulza pe oamenii străzii.
Daniel Sobieraj, cu toate acestea, zăcând pe un pat de spital din Exeter, a explicat că el vrea să rămână. Situaţia economică îl determină să vrea să se reîntoarcă la muncă şi să trimită bani acasă familiei sale. Chiar dacă este, ca mulţi alţii, ameninţat permanent de atacuri, hărţuire şi exploatare. (sursa: irr.org.uk)