Menu
in

Mare Britanie paralizată de ninsori și ploi torențiale

Transporturile din mai multe zone ale Marii Britanii au fost perturbate şi sute de şcoli s-au închis, vineri, 22 martie, relatează AFP.



Instituţiile şcolare şi creşele au rămas închise în comitatele Derbyshire şi Nottinghamshire (centru), precum şi în West Yorkshire (nord).

Ninsorile continuă pe tot parcursul zilei, iar stratul de zăpadă în regiunile din nord-vestul Angliei, nordul Ţării Galilor şi sud-vestul Scoţiei ar putea atinge 20 cm.

Toate zborurile au fost anulate pe aeroportul internaţional Leeds Bradford, din cauza zăpezii, care a dus şi la închiderea mai multor axe rutiere din regiune.

Şcolile erau închise şi în Irlanda de Nord, unde peste 40.000 de gospodării au rămas fără curent electric din cauza vântului puternic şi a zăpezii, potrivit companiei de electricitate NIE.

Regiunea Cornwall, din sud-vestul Angliei, a fost la rândul său afectată de inundaţii puternice cauzate de ploile torenţiale. Circulaţia feroviară era perturbată, iar Agenţia pentru Mediu a făcut apel la prudenţă din partea localnicilor, pe care i-a sfătuit să evite să conducă în aceste condiţii.

Situl nuclear din Sellafield a fost închis

“Ca răspuns la intemperiile actuale și la condițiile meteorologice dificile care se anuntă la și în jurul Sellafield (…), situl a fost oprit controlat, ca masură de precauție”, a precizat Sellafield Ltd.

Sellafield a fost prima centrala nucleară din lume care a furnizat electricitate publicului, dar a încetat să mai producă în 2003.

Situl este folosit acum pentru stocarea deșeurilor nucleare și tratarea combustibilului uzat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version