in ,

Marea Britanie se închide. Oamenii nu mai au voie să părăsească locuințele decât în scopuri limitate. Magazinele care vând lucruri neesențiale vor fi închise

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat în această seară o extindere majoră a măsurilor de protecție împotriva coronavirus.

Acesta a anunțat că, începând din această seară, 23 martie, oamenii din Marea Britanie vor avea voie să părăsească locuințele numai pentru „scopuri foarte limitate” – cum ar fi cumpărături de bază; un exercițiu fizic pe zi; pentru orice nevoie medicală; să călătorească la și de la locul de muncă atunci când este „absolut necesar”.

Oamenii sunt avertizați să nu se întâlnească cu prieteni sau membri de familie cu care nu locuiesc.

Cumpărăturile sunt permise numai pentru produse esențiale, cum ar fi mâncare și medicamente, iar oamenii sunt sfătuiți să cumpere cât mai puțin.

Poliția are acum puterea să aplice regulile, inclusiv prin amenzi și rețineri.

Toate magazinele care vând bunuri neesențiale, cum ar fi magazinele de îmbrăcăminte și electronice, se vor închide începând din această seară.

Bibliotecile, locurile de joacă, sălile de sport în aer liber și lăcașurile de cult se vor închide de asemenea.

Criza coronavirus: Britanicii plecați în străinătate, chemați de urgență în țară

Criza coronavirus în Marea Britanie: Cea mai mare creștere a numărului de morți în 24 de ore. 335 de decese înregistrate în UK până azi

Sunt interzise toate adunările a mai mult de două persoane, exclusiv din cele cu care locuiți.

Toate evenimentele sociale, inclusiv nunțile și botezurile sunt interzise. Sunt permise doar funeraliile.

Parcurile vor rămâne deschise pentru exerciții, dar adunările vor fi dispersate de poliție.

Restricțiile vor fi supuse unui „control constant” și vor fi verificate din nou în trei săptămâni. Acestea vor fi relaxate „dacă există dovezi arată că oamenii sunt capabili să le respecte.”

Boris Johnson a mai spus că guvernul cumpără milioane de truse pentru testarea populației.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care se luptă cu virusul”, a spus el. Johnson le-a mai spus britanicilor că este important ca acum să fie uniți.

„Vă îndemn, în acest moment de urgență națională, să rămâneți acasă, să protejați NHS și să salvați vieți”, le-a spus premierul cetățenilor.

„Niciun premier nu își dorește să adopte astfel de măsuri”, a mai afirmat Johnson. „Sunt conștient de daunele pe care le produce această perturbare și le va aduce vieții oamenilor, afacerilor și muncii lor”, a mai declarat premierul.

„În prezent, nu există opțiuni ușoare. Calea de urmat este grea și este adevărat că multe vieți se vor pierde, din păcate”, a ținut el să reamintească oamenilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3.5]

Criza coronavirus: Britanicii plecați în străinătate, chemați de urgență în țară

VIDEO -Carantina lui Boris. Trafic intens în Londra, în prima zi de interdicții majore în Marea Britanie. Șantierele sunt pline de muncitori, stațiile sunt pline de oameni