Kathryn Davis, o femeie din Kent, Anglia, a vrut să facă o faptă bună și a adoptat un câine adus dintr-un adăpost din România. Patrupedul a fost adoptat prin intermediul unei organizații care aduce în Marea Britanie câini abandonați în alte țări din Uniunea Europeană.
Kathryn susține însă că a fost păcălită, din cauză că animalul este foarte agresiv, lucru care i-a fost ascuns în momentul în care a acceptat să plătească pentru a-l adopta.
„M-a mușcat din nou în această dimineață, iar picioarele mele sunt acum acoperite cu vânătăi. Am încercat orice, am căutat pe internet, dar nimic nu funcționează. Îmi este foarte teamă să nu ajungă în preajma copilului meu de 2 ani pentru că pare imprevizibil”, este primul mesaj pe care Kathryn l-a postat pe pagina celor de la Pawprints2Freedom.
Conform Daily Mirror, organizația a încasat 255 de lire sterline în schimbul lui Milo, câinele adus din România care acum o terorizează pe femeie.
„Nu primesc niciun fel de sprijin, iar acum chiar sunt foarte nervoasă. Am un câine rău care mușcă și nu-mi permit 800 de lire pentru dresaj”, a scris disperată femeia.
Aceasta a povestit și cum a realizat că animalul pe care l-a adoptat are, totuși, mai multe probleme decât i s-a spus inițial. „Ne-am dat seama că mușcă după ce s-a adaptat și relaxat, la vreo săptămână și jumătate de când îl adusesem acasă.
La început, ne-am gândit că are emoții, dar acest câine este sălbatic. De asemenea, nu-i place deloc să se întoarcă acasă atunci când facem o plimbare mai lungă. Se întoarce și încearcă să mă agațe de picior ca să mă facă să dau drumul la lesă”, a explicat Kathryn, care susține că ea a primit alte informații din partea Pawprint.
„Ni s-a spus că a fost abuzat, dar nu și că nu a stat niciodată într-o casă și că eu l-am primit direct din adăpost, fără să fi interacționat prea mult cu oamenii. Tot ce știam e că e prietenos cu ceilalți câini și cu oamenii, că e jucăuș și amuzant. Menționaseră ceva de o problemă la ochi, dar care ar fi fost rezolvată în urma unei operații, deci ei susțineau că e perfect sănătos”, a dezvăluit femeia.
Britanica a simțit că ceva s-ar putea să fie în neregulă încă de când Milo i-a fost adus acasă și a văzut condițiile în care câinii au fost transportați din România. „Nu aveau nicio fereastră în duba cu care au fost aduși. Erau 15 cuști, dar majoritatea câinilor erau prea mari pentru ele, care erau așezate una peste alta, pe trei rânduri. Mirosul de urină care m-a izbit atunci când s-au deschis ușile m-a zguduit teribil”, a povestit Kathryn, care acum se gândește să renunțe la Milo.