Menu
in

Marea Britanie va reveni la pașapoartele albastre după Brexit: „Restabilim identitatea națională”



Marea Britanie va schimba pașapoartele de culoare vișinie, proprie Uniunii Europene, cu cele albastre, culoare aflată în uz înainte de aderarea țării la UE. Astfel, spune ministrul Imigrației, Brandon Lewis, se va „restabili identitatea națională”.

Pașapoartele albastre vor intra în folosință după ieșirea din UE, la 29 martie 2019, a declarat Lewis.

Potrivit acestuia, noile pașapoarte vor fi introduse treptat, începând cu octombrie 2019. Cererea de reintroducere a pașapoartelor albastre a făcut parte din campania taberei „Live” înainte de referendumul pentru Brexit din 2016.

Lewis a spus că pașaportul este unul dintre cele mai principalele imagini ce identifică un britanic.

„Am vrut să ne întoarcem la pașaportul albastru închis, deoarece cunoaștem atașamentul puternic pe care l-au avut oamenii față de acesta”, a declarat ministrul Imigrației.

Pașapoartele vișinii vor mai fi emise doar în primele șase luni după ce Marea Britanie va părăsi UE, la 29 martie 2019. Versiunea albastră va intra în producție în luna octombrie, atunci când pașaportul va fi reproiectat, acțiune ce se petrece la fiecare cinci ani.

Deputatul conservator Andrew Rosindell considera, în aprilie, că pașaportul vișiniu este „o umilire națională”.

În urma anunțului dlui Lewis, un alt deputat conservator, Michael Fabricant, a declarat pentru The Times: „Pașapoartele noastre sunt imaginea identității noastre naționale. Trebuie să fie oricum actualizate cu noile îmbunătățiri ale securității și să elimine sintagma «Cetățeanul Uniunii Europene» după Brexit. Sunt încântat că vom reveni la culoarea noastră albastră”.

Un contract de 490 de milioane de lire sterline pentru reproiectarea și producerea unei noi versiuni a documentului a fost anunțat la începutul acestui an.

Lewis a declarat că noul pașaport va fi „cel mai performant și sigur pe care l-am văzut vreodată”, mai rezistent la fraude și falsuri.

Titularii pașapoartelor britanice nu trebuie să facă nimic până la data reînnoirii lor.

Extremiștii britanici aplaudă: Pașaportul britanic va fi din nou albastru. „Scăpăm de cel vișiniu impus de UE, o «UMILIRE NAȚIONALĂ»”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version