Menu
in

„Miresei ISIS” care cerea să se întoarcă în Regatul Unit i s-a retras cetățenia britanică

Tinerei londoneze Shamima Begum care în 2015, pe când avea doar 15 ani, a fugit în Siria pentru a se alătura grupării teroriste Stat Islamic și a se căsători cu un jihadist i s-a retras cetățenia britanică.

Potrivit BBC, femeia, în vârstă de 19 ani, aflată acum într-o tabără de refugiați din Siria, a născut săptămâna aceasta un copil, al treilea de când se află alături de jihadiști.

Primii doi copii au murit. Cazul său a divizat societatea britanică, mai ales după ce tânăra a declarat, într-un interviu, că atentatul de la Manchester Arena de acum doi ani a fost justificat, pentru că și trupele coaliției internaționale au bombardat localități din Siria.

Familia tinerei, care locuiește în Londra, susține că va contesta decizia de retragere a cetățeniei britanice. Oficialii britanici spun că retragerea cetățeniei este perfect legală pentru că tânăra este eligibilă pentru a obține cetățenia altei tari. Familia tinerei este originară din Bangladesh.

Cred că mulţi oameni ar trebui să aibă compasiune pentru mine pentru toate prin câte am trecut. Nu ştiam în ce mă bag când am plecat… Nu au nicio dovadă împotriva mea că am făcut ceva periculos. De când am plecat în Siria am fost casnică în toţi cei patru ani. N-am făcut nimic periculos, n-am făcut niciodată propagandă, n-am încurajat oamenii să vină în Siria”, a declarat Shamima Begum într-un interviu pentru Sky News.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version