Menu
in

Motiv pentru Brexit care te va lăsa perplex. De ce vor unii britanici să nu mai rămână în UE

Un britanic l-a lăsat fără cuvinte pe prezentatorul de la Radio LBC, James O’Brien după ce a spus, în emisiunea acestuia, că dorește Brexit astfel încât Regatul Unit să poată utiliza în continuare prizele cu trei pini.

Apelantul i-a spus lui O’Brien că dorește ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană pentru a putea să folosească în continuare celebrele prize britanice cu trei pini. O’Brien îi ceruse, înainte, de mai multe ori, să numească un singur beneficiu al Brexit, iar omul, care s-a prezentat drept Robert, a invocat motivul prizelor.

„În Europa, majoritatea țărilor folosesc prize cu doi pini”, a spus apelantul. „Evident, în această țară folosim prize cu trei pini, iar în UE nu se folosesc”, a mai spus acesta. „În principiu, înseamnă că aspectele legate de siguranță sunt mult mai bune decât cele generale din UE. Dar acum suntem în UE”.

Uimit, O’Brien i-a răspuns: „Deci credeți că trebuie să părăsim UE pentru a avea prize cu trei pini?”

James O’Brien are în mod frecvent apeluri ciudate în emisiunea sa, din partea celor care că doresc să părăsească UE. La începutul acestei luni, un apelant a spus că susține Brexit, chiar dacă știe că asta înseamnă dezastru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version