in

O jurnalistă îl acuză pe Boris Johnson de atingeri cu caracter sexual

Un purtător de cuvânt al premierului britanic a negat că Boris Johnson ar fi mângâiat în mod insistent o jurnalistă pe coapsă, în urmă cu 20 de ani, așa cum îl acuză aceasta, relatează AFP.

Charlotte Edwardes a povestit, într-un articol publicat în ediția de duminică a Sunday Times, că incidentul a avut loc la un dejun, în sediul revistei conservatoare The Spectator, la Londra, la puțin timp după ce Boris Johnson a devenit redactor-șef în 1999.

„Sub masă, simt mâna lui Johnson pe coapsa mea. Strânge. Mâna îi este în partea sus a piciorului meu și el are suficientă carne sub degete cât să mă ridic brusc”, descrie ea în acest articol, scris cu ocazia marcării a doi ani de mișcare #MeToo, care a eliberat exprimarea unor femei victime ale hărțuirii sau agresiunii sexuale.

Charlotte Edwardes, la acea vreme o tânără jurnalistă, scrie că a discutat de asemenea cu o tânără femeie așezată alături de Boris Johnson în timpul acestui dejun, care i-ar fi spus „o, Doamne, mi-a făcut același lucru!”.

„Această acuzație este falsă”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.

„Dacă premierul nu-și amintește incidentul, atunci eu am, în mod clar, o memorie mai bună ca el”, a replicat, pe Twitter, Charlotte Edwardes.

Ea a primit susținerea ministrului Sănătății, Matt Hancock, un candidat înfrânt de Boris Johnson la șefia partidului, în iulie.

„Eu o cunosc bine și știu că ea este demnă de încredere”, a declarat ministrul lui Johnson pentru postul Channel 4 News.

„Sunt întru totul de acord cu @MattHancock”, a subliniat, pe Twitter, și Amber Rudd, cea care a demisionat luna trecută din funcția de ministru al Muncii.

Boris Johnson riscă, în plus, o anchetă penală, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri americană, Jennifer Arcuri, care ar fi beneficiat de fonduri publice pe când el era primarul Londrei.

Sunday Times dezvăluie că cei doi aveau o relație și că Johnson nu a declarat potențiale conflicte de interese.

„Totul s-a făcut cum trebuie”, a replicat premierul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bărbat de 30 de ani neidentificat, mort în Ipswich. Poliția crede că este român

Boris Johnson va încerca să suspende din nou Parlamentul