Marea Britanie are cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte “calitatea proastă a apei” în zonele pentru scăldat, iar numărul locurilor de calitate “excelentă” a scăzut cu mai mult de o cincime faţă de anul trecut, potrivit unui amplu raport al Uniunii Europene.
Cifrele au determinat Societatea de Conservare Marină (MCS) să avertizeze că Marea Britanie riscă revenirea la zilele în care a fost văzută că “naţiunea murdară a Europei”.
Cu toate acestea, s-a adăugat că reglementările UE privind apa curată pentru scăldat au dus la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii, după ce Marea Britanie s-a alăturat Uniunii.
Conform raportului, realizat de către Agenţia Europeană de Mediu, “Acum patruzeci de ani, cantităţi mari de ape menajere şi industriale necontrolate, netratate sau parţial tratate au fost evacuate în multe din apele Europei.
Legislaţia europeană şi implementările la nivelul fiecărei ţări, alături de mulţi ani de investiţii în sistemul de canalizare, tratarea mai bună a apelor uzate şi reducerea poluării de la ferme, au făcut că apa pentru scăldat din Europa să fie mult mai curată decât era acum 40 de ani”.
Totuşi, raportul a menţionat că în unele state membre ale Uniunii Europene, mai mult de trei la sută din zonele pentru scăldat au fost de proastă calitate în 2015.
Pe primul loc este Marea Britanie, cu 4,9 la sută sau 31 de plaje si lacuri pentru scăldat, urmată de Irlanda şi Ţările de Jos.
Numărul zonelor britanice pentru scăldat de calitate excelentă a scăzut de la 485 – în 2014, la 377 anul trecut, un declin de mai mult de 22 la sută. Aceasta înseamnă că 59.5 la sută din plajele din Marea Britanie au fost excelente pentru înot, a treia cea mai mică cifră din UE, după Slovacia (48,5 la sută) şi România (32 la sută), informează The Independent.
CITITI MAI MULT:
Arată ca o brățară. Primul smartphone deformabil va fi lansat în acest an
Bătaie de joc la adresa românilor. Daily Express ne arată cu degetul: „Așa o să plecați acasă!”
Luna iunie este luna copiilor! Vino să te întâlnești cu Gașca Zurli la Londra și Birmingham
Metrou de noapte în Londra. Primele două linii vor funcționa din luna august