Menu
in

Prețurile înmormântărilor au luat-o razna în Marea Britanie. La Londra ai nevoie de 10.000 de lire sterline

Preţul mediu al unei înmormântări în Marea Britanie a atins un nivel record de 4.417 lire sterline în 2019, în creştere cu 3,4% faţă de situaţia din 2018, arată un studiu anual realizat de compania de asiguri SunLife, informează BBC.

Compania de asigurări, care a studiat costurile cu înmormântările încă din 2004, susţine că în 2019 aceste costuri au crescut cu 146 lire sterline şi în prezent sunt la un nivel mai mult decât dublu faţă de cel de 1.920 de lire sterline înregistrat în anul 2004, informează agerpres.ro.

Autoritatea pentru Reglementarea Concurenţei din Marea Britanie (CMA) a decis să demareze o investigaţie asupra pieţei înmormântărilor după ce a descoperit că în ultimii 14 ani costurile au crescut, în medie, cu 6% pe an. Rezultatul investigaţiei este aşteptat la primăvară.

Raportul SunLife a descoperit unele diferenţe regionale semnificative. Costul mediu al unei înmormântări în Londra este de 5.963 de lire sterline comparativ cu 3.489 de lire sterline în Irlanda de Nord. SunLife subliniază că dacă se adaugă şi costul priveghiului, al pietrei funerare şi alte costuri, nota de plată totală se apropie de 10.000 de lire sterline.

Cu toate acestea, din ce în ce mai puţini sunt cei care optează pentru o înmormântare completă, iar majoritatea britanicilor optează pentru incinerare. Doar 23% din funeraliile organizate în 2019 în Marea Britanie au fost înmormântări, în scădere cu 4% faţă de 2018.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version