in

Primele consecințe ale Brexitului pentru călătorii, britanici RESPINȘI la granițe în Spania și Olanda

Asociația „British in Europe” denunță haosul cu privire la călătorii și problemele pentru britanici apărute în diferite țări.

Deoarece nu mai aparțin UE, cetățenii Regatului Unit sunt tratați ca toți ceilalți cetățeni extracomunitari cărora li se interzice accesul din cauza pandemiei, cu excepția unor motive urgente.

Consecințele Brexitului încep să se simtă, călătoriile pentru britanici devenind mai dificile. Astfel, mai multor călători britanici li s-a refuzat intrarea atât în ​​Spania, cât și în Olanda.

Primii, cel puțin 12, sunt expați care locuiesc în Spania, dar care au fost opriți la Heathrow, unde ofițerii de control British Airways și Iberia i-au împiedicat să urce în zborul lor către Madrid, precizând că documentele de ședere nu mai erau valabile după Brexit.

Problema a apărut deoarece Spania a lansat un nou sistem numit TIE pentru înregistrarea rezidenților străini permanenți. Dar, având în vedere numărul mare de solicitări, unele nu au fost finalizate la timp.

Din acest motiv, Ministerul Spaniol al Afacerilor Externe a declarat că vechiul „certificat verde” acordat cetățenilor UE trebuie considerat în continuare valabil pentru britanici până la 19 ianuarie, pentru a le permite să călătorească cu noile restricții de sănătate în vigoare care se aplică țărilor din afara UE, iar Regatul Unit este acum o țară terță și, prin urmare, o țară din afara UE.

Blocați la aeroport

“Ne întoarcem acasă. Spania este casa noastră, iar soțul meu are nevoie urgentă de asistență medicală, rămânem fără pastile, așa că trebuie să plecăm acasă”, a declarat pentru Sky, Patricia Moody, în vârstă de 69 de ani, unul dintre pasagerii împiedicați să se îmbarce.

„Am fost în contact cu compania aeriană, am făcut testul Covid, am stat în hotel așteptând răspunsul timp de 24 de ore dar nimic”, s-a plâns femeia, explicând totodată că au încercat să cumpere un alt bilet, la costuri foarte mari, dar chiar și al doilea zbor a refuzat îmbarcarea.

Probleme în Olanda

Probleme similare s-au produs și în Olanda, unde de la începutul anului, cel puțin alți zece britanici au fost blocați de intrarea în țară și respinși pentru că nu călătoreau din motive esențiale și, fiindcă nu mai sunt europeni, acest lucru le este interzis datorită regulilor privind mișcări legate de pandemie.

„Toți au avut un test PCR negativ, dar au uitat regula de bază, că trebuie să aibă un motiv urgent pentru a veni, cum ar fi munca sau probleme grave de familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției de frontieră, Robert van Kapel, pentru televiziunea publică Nos, amintind că „oamenii din țări sigure pot trece, dar Marea Britanie nu este cu siguranță o țară sigură acum”.

„Unii dintre ei doreau să viziteze Amsterdam și un bărbat dorea să zboare în Spania prin Amsterdam să-și învețe copiii să schieze “, a spus Van Kapel.

Patru țări cu frontiere deschise

În momentul de față, doar patru state permit intrarea liberă din Marea Britanie: Grecia, Slovenia, Estonia și Lituania, toate celelalte impun cel puțin obligația de carantină la sosire.

Asociația „British in Europe” într-o declarație a denunțat haosul în domeniul călătorii care a fost creat după Brexit.

Cetățenii Regatului Unit din întreaga UE ar fi întâmpinat dificultăți în călătorii, cu interdicții de intrare sau cu aplicarea ștampilelor pe pașaport și alte inconveniente.

Majoritatea problemelor privesc Spania, dar multe au apărut și la intrarea în Franța, Germania, Italia și Suedia, a explicat asociația.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anglia intră în al treilea LOCKDOWN național: La o zi după ce le-a cerut părinților să își trimită copiii la școală, Boris închide școlile

Anglia, în al treilea lockdown național. Ce puteți face și ce nu puteți în timpul restricțiilor