in ,

Procedura reclamațiilor împotriva NHS. Ce drepturi aveți dacă sunteți afectat

Procedura reclamațiilor împotriva NH
Procedura reclamațiilor împotriva NH

Procedura reclamațiilor împotriva NHS. Ce drepturi aveți dacă sunteți afectat

Procedura reclamațiilor împotriva NHS – Constituția NHS este un document redactat de către guvernul britanic ce stabilește principiile și valorile de bază ale NHS în UK. Aceasta stabilește drepturile pacienților și ale personalului și responsabilitățile pe care publicul, pacienții și personalul le datorează reciproc. Scopul este de a garanta că NHS funcționează corect și eficient.

De asemenea, Constituția recunoaște că NHS nu este o instituție perfectă și că uneori lucrurile pot merge prost. În acest scop, documentul oferă informații despre cum puteți face o reclamație cu privire la serviciile, îngrijirea și tratamentul oferit de NHS și la ce să vă așteptați atunci când faceți o reclamație.

Procedura reclamațiilor împotriva NHS și la ce să vă așteptați

  • Puteți face reclamația verbal sau în scris
  • Aveți dreptul de a fi anunțat rapid ca reclamația a fost primită
  • Investigația trebuie să fie amănunțită și trebuie să fiți informat despre rezultatul acesteia
  • Trebuie să fiți tratat corect și cu respect
  • Îngrijirea de care aveți nevoie nu poate fi afectată în mod negativ din cauza reclamației înaintate
  • Vi se va acorda ocazia să discutați reclamația cu un manager și vi se va explica ce măsuri adecvate se vor lua
  • În cele din urmă, dacă ați fost rănit în urma neglijenței, aveți dreptul să solicitați despăgubiri

Cine poate face o reclamație împotriva NHS?

Oricine a beneficiat de serviciile NHS și a fost afectat de o acțiune, omisiune sau decizie luată de NHS poate face o reclamație. De asemenea, puteți face o reclamație și în numele unei persoane care a decedat, al unei persoane care nu este în măsură să facă reclamația din cauza incapacității mintale sau fizice sau dacă persoana afectată este un copil sau un adult, dar v-a solicitat în scris să acționați în numele ei. În general, o persoană sub 18 ani poate face o reclamație în nume personal dacă are capacitatea necesară.

Termenul în care se poate face reclamația

În general, se consideră că reclamațiile trebuie depuse în termen de 12 luni de la incident sau în termen de 12 luni de la data la care ați aflat că exista o problemă. Recomandarea e să începeți procesul de reclamație cât mai curând posibil.

Procedura reclamațiilor împotriva NHS – Primul pas

Odată ce o problemă iese la iveală, este în interesul tuturor să o rezolve cât mai curând posibil. Așadar, prima sesizare ar trebui să fie adresata împotriva cuiva direct implicat – fie membrul personalului NHS în cauză, fie dacă acest lucru nu este posibil sau util, persoanei responsabile, cum ar fi managerul secției sau managerul de practică. Dacă reclamația dumneavoastră nu este soluționată în mod satisfăcător sau dacă este o problemă care nu poate fi rezolvată cu ușurință, ar trebui să luați în considerare să urmați procedura formală de reclamații împotriva NHS.

Etapa 1: Rezoluția locală

Serviciile NHS sunt furnizate într-o mare varietate de setări și personal. Mai precis, include clinici cu medici de familie, spitale, stomatologii, farmacii, organizații de sănătate publică, etc. Dacă considerați că aveți motive să vă plângeți de serviciul medical pe care l-ați primit de la NHS, sunt două căi principale pe care le puteți urma:

  • puteți să adresați reclamația către furnizorul de servicii medicale SAU
  • o puteți adresa direct comisarului serviciului de asistență medicală

Primul pas ar trebui să fie obținerea unei copii a procedurii de reclamație a organizației respective, procedura care va detalia cel mai bun mod de a soluționa reclamația în mod corespunzător și în timp util.

Procedura reclamațiilor împotriva NHS- foarte important!

Pentru a vă susține reclamația oficială, este o idee bună să păstrați înregistrări, date, ore, persoane cu care ați vorbit. Reclamația trebuie să prezinte o imagine clară a problemei, despre cine sau despre ce este vorba în plângerea făcută și ce ați dori să fie realizat de NHS pentru a ajuta la rezolvarea problemei.

Dacă nu sunteți sigur sau nu aveți încredere în a continua singur procedura, puteți obține sprijin de la NHS Advocacy Service. Acest ajutor este gratuit, independent și complet confidențial.

Dacă nu sunteți mulțumit de rezultat puteți apela și la Healthcare Commission

Etapa 2 : Ombudsmanul serviciilor de sănătate

Dacă reclamația dumneavoastră nu a fost soluționată în mod satisfăcător aveți dreptul de a adresa reclamația Ombudsmanului serviciului de sănătate. Ombudsmanul este independent de NHS, iar reclamația o puteți adresa către acesta în mod gratuit.

Va trebui să completați un formular care oferă Ombudsmanului toate informațiile necesare. Va trebui să oferiți detalii despre cele întâmplate, cine a fost implicat și impactul problemei asupra dumneavoastră. De asemenea, împreună cu acel formular ar trebui să includeți copii ale oricăror documente relevante și să indicați ce sperați să obțineți în urma formulării plângerii dumneavoastră. Plângerea ar putea avea ca urmare primirea unor scuze, schimbarea practicilor pentru a evita repetarea problemei, o investigație și o explicație detaliată despre ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat sau orice alt rezultat care credeți că ar ajuta.

Compensația financiară pentru neglijență medicală

Indiferent de rezultatul reclamației, compensația financiară este disponibilă numai prin acțiuni juridice. Pentru a solicita o despăgubire, trebuie să discutați cu un avocat specializat în cazuri de neglijența medicală. Trebuie să faceți acest lucru cât de curând posibil deoarece, de obicei se impune un termen de prescripție de 3 ani. Cu toate acestea, procesul oficial de reclamații împotriva NHS ar trebui realizat înainte de a se înainta o cerere pe neglijență medicală, deoarece răspunsul la reclamație poate ajuta în cadrul procedurilor juridice.

Contactați-ne pentru a discuta în detaliu situația dumneavoastră. Maria Tiron, 07809343150 sau 02074288445, email: [email protected]

Dorești inserarea unui articol plătit pe acest site? Trimite-ne un mail la [email protected]




„Brasseria Timișoreana” din Burnt Oak, taxe neplătite de 400.000 de lire sterline

Marea Britanie va fi lovită de furtuna Jorge. Vânt de peste 100km/h și ploi torențiale în acest weekend