Menu
in

Regina Elisabeta II a Marii Britanii, la 90 de ani

Regina Elisabeta II a Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte astăzi, 21 aprilie, vârsta de 90 de ani, dar continuă să-şi îndeplinească îndatoririle de şef de stat, aşa cum face de 64 de ani încoace, de când s-a urcat pe tron.

 

Actuala suverană se bucură în continuare de popularitate, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre urmaşii ei, ceea ce pune sub semnul întrebării viitorul monarhiei în Marea Britanie.

Regina îşi aniversează ziua de naştere la Windsor, unde se află una dintre reşedinţele sale oficiale. Evenimentul a început de miercuri, printr-o vizită la oficiul poştal din localitate, unde a marcat cea de-a 500-a aniversare a înfiinţării poştei regale – Royal Mail – de către strămoşul ei, regele Henric al VIII al Angliei.

Suverana a fost însoţită de Prinţul Phillip, cu care este căsătorită din anul 1947 şi care, în această vară, împlineşte 95 de ani.

De astfel, Royal Mail va marca cea de-a 90 aniversare a Reginei prin emiterea unui timbru care-l înfăţişează e Prinţul George, strănepotul ei şi al treilea în ordinea succesiunii la tron, primul dintr-o serie de timbre jubiliare.

 

Prinţul William a spus într-un interviu la BBC că bunica sa a fost un “exemplu călăuzitor” de cum trebuie să se comporte un monarh.

Un artist român a fost numit Comandor al Imperiului Britanic

Alegeri generale în UK. De ce regina și membrii Camerei Lorzilor nu pot vota?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version