Menu
in

Românca hoaţă cu trei fuste




O femeie cu trei fuste a fost prinsă la furat în Oxfordshire. Românca, scrie Oxford Times, a purtat trei fuste pentru a ascunde obiectele furate dintr-un magazin de grupul de hoţi români din care făcea parte.

Grupul, format din doi bărbaţi şi două femei, a călătorit din Londra în Abingdon pentru a fura din magazinul Boots. Au fost prinşi având asupra lor articole de toaletă şi cosmetice în valoare de £800. Trei dintre ei au fost condamnaţi pe 4 aprilie de Oxford Crown Court, însă una dintre femei, Olimpia Păun, nu s-a prezentat la tribunal şi a fost emis un mandat de arestare pe numele ei.

Judecătorul Richard Hamlin a spus: “Voi şi un alt membru al familiei aţi făcut o înţelegere să furaţi mici cosmetice de valoare şi alte lucruri asemănătoare”.

Mariana Tănase, de 25 de ani, a cărei avocat Nicholas Ashby o descrie a fi “analfabetă”, purta trei fuste când a fost prinsă. Anterior primise o avertizare pentru cerşetorie.

Tănase, partenerul său de 20 de ani Leonard Stelică şi fratele de 18 ani al acestuia, Ciprian Stelică, care trăiesc cu toţii ţn cartierul londonez Tottenham, au recunoscut furtul din magazin pe timpul audierilor. Leonard a fost condamnat la12 luni de detenţie, pedeapsă suspendată timp de doi ani, şi la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii. Tănase a primit de asemenea 12 luni cu suspendare, 75 de ore de muncă în folosul comunităţii şi nouă luni de supraveghere.

Dosarul lui Ciprian Stelică a fost trimis la Haringey Youth Court din Londra.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version