Menu
in

Scandal în Marea Britanie. Fetiță creștină, în grija unei familii de musulmani. Nu vorbesc engleza, iar mama poartă burka

Scandal în Marea Britanie după ce o fetiță albă, de religie creștină, a fost data in Marea Britanie în grija unei familii adoptive musulmane în care nu se vorbește limba engleză, iar mama poartă un niqab, scrie The Telegraph.

Fetița de cinci ani are ca limbă maternă engleza, dar în ultimele șase luni a fost în grija a două familii foster musulmane.



Ea a fost încurajată în cadrul uneia dintre familii sa învețe araba și ar fi implorat nu fie retrimisă acolo pentru că “ei nu vorbesc engleza”, potrivit unui raport confidențial al autorității locale citat de The Times.

Ea i-ar fi spus femeii dintr-o altă familie adoptivă din Tower Hamlets, că femeile europene sunt “alcoolice” și ca sărbătoarea Crăciunului este “stupidă”.

Fetiței i s-ar fi spus să-și scoată cruciulița de la gât și nu i s-a permis să mănânce paste carbonara pentru că sunt făcute cu șuncă.

Într-una din case mama purta un niqab, iar in cealaltă o burka.

Autoritățile locale ar trebui să ia în considerare factorii religioși, rasiali, culturali si de limbă când iau decizii privind adopția, scrie presa britanica. Din punct de vedere demografic, Tower Hamlets este una dintre cele mai eterogene zone din tara, doar 31% din locuitori fiind britanici albi, potrivit recensământului din 2001.

„Voi ucide toți musulmanii!” Atac lângă o moschee din Londra. Un mort, zece răniți

Scandal cu bâte de baseball între români și musulmani în Luton

VIDEO – Doi musulmani isi fac rugaciunea nestingheriți in mijlocul mulțimii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version