in

Sheffield, cerere în căsătorie cu surprize: ”Casa noastră era literalmente în flăcări, dar el m-a cerut de soție”

Cererea în căsătorie perfectă presupune multe pregătiri, în speranța unui răspuns care să-i facă fericiți pe amândoi. Pentru un tânăr din Marea Britanie, lucrurile au luat însă o turnură dezastruoasă.

Gestul romantic planificat de Albert Ndreu, de 26 de ani, a cauzat un incendiu care i-a distrus apartamentul din Sheffield, scrie The Sun. Tânărul a petrecut două săptămâni plănuind cu meticulozitate cererea în căsătorie perfecta, după ce a cumpărat inelul de logodnă pentru iubita sa, Valerija Madevic, de 22 de ani. El a decis să o surprindă umplând sufrageria cu peste 100 de lumânări și lumânărele și în jur de 60 de baloane.

A petrecut mai bine de patru ore pregătind momentul său romantic, din care două au fost rezervate numai pentru a umfla baloanele și a aprinde lumânările. Albert a scris ”Marry Me?” (Vrei să fii soția mea? – n.red.) din lumânări aprinse, a pregătit o sticlă de vin și a pus să redea non-stop muzică romantică pe un difuzor. A lăsat lucrurile așa și a mers apoi să o aducă pe iubita lui acasă. Dar după ce a plecat, lumânările au provocat un incendiu care a distrus atât surpriza sa, cât și apartamentul.

Trei echipaje de pompieri au ajuns la locul incendiului, după ce Valerija a văzut când se apropiau de casă cum din apartamentul lor ieșeau nori de fum. Albert a insistat însă să-și ducă planul până la capăt, chiar și după ce și-a văzut apartamentul distrus de flăcări. A îngenunchiat în mijlocul camerei înnegrite de fum și a cerut-o pe Valerija în căsătorie, iar ea a spus ”da”.

Vorbind despre cererea în căsătorie, tânăra a spus că iubitul ei a întâmpinat-o la muncă cu flori, ceea ce a făcut-o să bănuiască că acesta a făcut o prostie. ”Când am primit florile am crezut că sigur a spart sau a distrus ceva în casă. Dar nicio clipă nu m-am gândit că a distrus tot apartamentul”, a declarat Valerija.

Tânăra a spus că a rămas șocată când a văzut apartamentul arzând, în drum spre casă, dar a avut parte de un șoc și mai mare când iubitul ei a cerut-o în căsătorie, din mijlocul casei distruse de flăcări. ”Mi-a spus că a greșit, casa noastră era literalmente în flăcări, dar el m-a cerut de soție. Și am spus ”da”, a completat tânăra.

Albert și Valerija sunt împreună de mai bine de un an de zile, după ce s-au cunoscut pe un site de matrimoniale.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vânzările de mașini în UK au explodat, singura creştere din acest an. Dacia a vîndut cu 77% mai mult în iulie

Virusul continuă să facă ravagii în România: 1.345 de noi îmbolnăviri şi 45 de decese în ultimele 24 de ore