in

Sondaj YouGov. Conservatorii se prăbușesc. Laburiștii sunt din ce în ce mai aproape

Laburiștii au ajuns la doar cinci puncte procentuale în urma conservatorilor, după ce la începutul campaniei electorale diferența între cele două partide era de 20%, potrivit ultimului sondaj publicat.

Potrivit Business Insider, ultimul sondaj YouGov arată că Partidul Conservator a ajuns la 43%, în timp ce laburiștii lui Jeremy Corbyn au crescut la 38 de procente.

Sondajul publicat vineri, 26 mai, arată că în ziua alegerilor Theresa May nu ar obține decât o majoritate extrem de fragilă, probabil două fotolii de parlamentar.



Noul sondaj YouGov / Times arată astfel:

  • Conservatori: 43%
  • Laburiști: 38%
  • Liberal Democrați: 10%
  • UKIP: 4%
  • Verzi: 1%

Sondajul arată că percepția publică asupra liderului laburist, Jeremy Corbyn, s-a îmbunătățit în cele câteva săptămâni de campanie electorală, acesta având în prezent doar 11 procente în spatele premierului May, în timp ce la începutul campaniei decalajul era de 42 de puncte.

Procentele premierului Theresa May s-au prăbușit atunci când aceasta a anunțat manifestului partidului său, cu așa-numitul „impozit pe demență”, arată publicația citată.

Principalele partide își reiau, la acest sfârșit de săptămână, campania electorală, după o pauză de trei zile în urma atacului din Manchester.

Jeremy Corbyn va avea un discurs vineri, 26 mai, în centrul Londrei. El va spune că „niciun guvern nu poate preveni un atac terorist”. „Însă responsabilitatea guvernului este de  a minimiza această șansă, de a asigura poliției resursele de care are nevoie, iar politica noastră externă trebuie să reducă, mai degrabă decât să sporească amenințarea teroristă, iar ministerul de Interne trebuie să se asigure că nu vom renunța niciodată la libertățile pe care le-am câștigat și pe care teroriștii sunt hotărâți să ni le ia”, se mai arată în discursul liderului laburist.

Ultimul sondaj. Conservatorii sunt în scădere ușoară, May prima în preferințele electoratului

Conservatorii conduc în sondaje, înaintea alegerilor din iunie. Au pierdut câteva puncte

Sondaj YouGov. Vezi în cine au încredere britanicii după Brexit!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imigrația din Marea Britanie scade. Firmele de construcții se plâng de lipsa muncitorilor

Avertisment MAJOR! Spitalele din Anglia, pregătite pentru un atac terorist în acest week-end