Publicul britanic nu dorește includerea studenților internaționali în masa imigranților din Marea Britanie și se opune reducerii numărului acestora în încercarea de a diminuare a imigrației nete, se arată într-un recent studiu întocmit de organizația repreazentativă a universităților din Regatul Unit, British Future.
Studiul a fost întocmit după ce, luna trecută, premierul David Cameron a anunțat că vor exista reguli mai stricte cu privire la sponsorizarea, de către universități, a studenților internaționali care doresc să studieze în Marea Britanie.
Astfel, din noiembrie, instituțiile de învățământ superior din Marea Britanie își vor pierde calitatea de „sponsor” în cazul în care 10% dintre persoanele cărora le oferă posibilități de studiu nu vor obține vize. La acest moment, pragul este de 20 de procente.
Analiză Financial Times: Tot mai puțini studenți străini aleg Anglia din cauza politicii imigrației
Potrivit noului raport, studenții internaționali sunt considerați cel mai mare grup de imigranți din afara UE luat în calcul de statisticile guvernamentale.
Steve Ballinger, director de comunicare al British Future, a declarat: “Este adevărat că cetățenii din Marea Britanie sunt îngrijorați cu privire la imigrație. Ceea ce nu îi îngrijorează sunt studenții internaționali care vin aici pentru a studia la universitățile noastre. Marea majoritate nu îi vede ca fiind imigranți.”