in

Succes remarcabil la Olimpiada Internaţională de Matematică din UK: elevii români au obţinut șase medalii

Elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz la a 60-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică (OIM), desfăşurată de pe 10 iulie până pe 22 iulie, la Bath (Marea Britanie), informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale.

Medalia de aur a fost cucerită de Edis Memiş (Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa), rezultat care îi asigură clasarea între cei mai buni 15 elevi-matematicieni din lume.

Medaliile de argint au fost obţinute de Sergiu-Ionuţ Novac (Liceul Teoretic “Coriolan Brediceanu” din Lugoj) şi Sebastian-Mihai Şimon (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

Tudor-Darius Cardaş (Colegiul Naţional “A.T. Laurian” din Botoşani), Andrei-Theodore Mărginean şi Nguyen Tran-Bach (ambii de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) au fost recompensaţi cu medalii de bronz.

Delegaţia României a fost condusă de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe (Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti – leader) şi însoţită de conf. univ. dr. Mihai Chiş (Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii de Vest din Timişoara – deputy leader), prof. univ. dr. Radu Gologan (preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România – observator şi membru al Consiliului de Conducere OIM) şi Lucian Ţurea (Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti – observator).

“Acest palmares excelent a fost reuşit în condiţiile în care echipa României din acest an este una din cele mai ‘tinere’ din istoria participării ţării noastre, patru dintre olimpici fiind la prima prezenţă într-un concurs internaţional de seniori de un asemenea nivel”, precizează MEN.

Olimpiada Internaţională de Matematică este cea mai prestigioasă competiţie dintre olimpiadele internaţionale consacrate ştiinţelor. A fost lansată în 1959 la iniţiativa Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, fiind organizată la Braşov, într-o formulă ce a inclus şapte state. În total, România a găzduit Olimpiada Internaţională de Matematică de şase ori, ultima oară anul trecut, la Cluj-Napoca, arată sursa citată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Căutat în Marea Britanie pentru infracțiuni economice, prins de polițiști la Vama Albița

Viorica Dăncilă este candidatul PSD la alegerile prezidenţiale