Menu
in

Suspecți de terorism arestați la Londra și Birmingham

Cinci persoane suspectate de pregătirea unor acte de terorism au fost arestate în noaptea de joi spre vineri, la Birmingham și pe aeroportul Gatwick din Londra, în cadrul unei anchete care a implicat autorități din Franța și Belgia, a anunțat poliția britanică, informează Reuters și BBC online.

 

Patru persoane, trei bărbați de 26, 40 și 59 de ani, și o femeie de 29 de ani, au fost arestate la Birmingham în cursul nopții de joi spe vineri. În primele ore ale dimineții de vineri , 15 aprilie, a fost reținut un bărbat de 26 de ani pe aeroportul Gatwick.

Poliția britanică precizează că a colaborat cu serviciul de informații MI5 și cu autoritățile belgiene și franceze într-o operațiune ‘împotriva oricărei amenințări asociate Marii Britanii în urma atacurilor din Europa’.

 „Nu a existat în niciun moment vreun risc pentru populație și nu există nicio informație care să indice pregătirea unui atac în Marea Britanie”, a precizat Marcus Beale, adjunctul șefului poliției din comitatul West Midlands (centru), într-un comunicat emis vineri.

Fost premier britanic: „Milioane de musulmani – fundamental incompatibili cu lumea modernă”

Propunere DIICOT privind terorismul. Ce riscă românii care intră pe site-uri jihadiste

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version