in

Sute de minori din UK au probleme cu alcoolul și drogurile

Sute de copii în vârstă de 11 ani şi chiar mai mici au ajuns la spital din cauza problemelor legate de alcool sau de droguri în ultimul an în Marea Britanie.



Astfel, 293 au fost preluaţi de serviciile medicale de urgenţă din cauza consumului de alcool, ceea ce, raportat la anul 2011, înseamnă o creştere cu aproximativ o treime.

Şi numărul copiilor internaţi în spital după ce au luat medicamente a crescut cu 14% comparativ cu anul trecut. Scoţia şi sudul Ţării Galilor au avut cele mai mari rateîn această privinţă, menţionează The Telegraph.

Operaţiunea „Total Pierduţi”. Tinerii alcoolici, „vedete” în ziarele britanice

Cifrele au fost prezentate într-o dezbatere la o emisiune radio pe tema sănătăţii şi dezvăluie o tendinţă accentuată a tinerilor în ceea ce priveşte consumul de alcool, după ce, în ultimul an, mai mult de 6.500 de pacienţi sub 18 ani au fost internaţi de urgenţă, după un consum exagerat de alcool.

Totodată, aproximativ 20.000 de copii pe an folosesc serviciile naţionale de sănătate (NHS) pentru a renunţa la dependenţa de substanţe, pe care aproximativ o treime le utilizează din cauza alcoolului.

În ultimii cinci ani, în spitale au fost tratate aproape 48.000 de cazuri legate de copii internaţi după consumul de băutură sau droguri, mai multe fete decât băieţi.

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia spune că un sfert din minorii care beau alcool consuma echivalentul a şapte litri de bere pe săptămână.




Daily Star: Romii se folosesc de copii pentru a comite infracțiuni

Cătălin Zmărăndescu: „E primul meu KO cu mâna stângă”