Menu
in

Un fost ministrul conservator avertizează: „Dacă ieșim din UE vom fi invadați!”

Marea Britanie se va confrunta cu un val fără precedent de refugiați din Calais în cazul în care se va decide la referendum ieșirea din Uniunea Europeană.

Este avertismentul fostului ministru conservator al Imigrației, Damian Green, care i-a atacat astfel de pe euroscepticii din propriul partid.

Potrivit The Intependent, el a sugerat că miile de refugiați de la Calais nu vor mai fi împiedicați să pătrundă în Eurotunel pentru că nu va mai exista o asemenea obligație pentru Uniunea Europeană.

Green a arătat că polițiștii de frontieră francezi sunt cei care acum împiedică imigranții să treacă în Marea Britanie, însă a spus că ar fi o naivitate să se creadă că aceștia vor continua să apere frontiera britanică dacă țara ar ieși din UE.




Scene de groază la Calais. O familie de români, atacată de imigranții din orașul fantomă „The Jungle”

Amenzi imense pentru șoferii de tir prinși cu imigranți ilegali la bord. Vezi cât riști să plătești pentru fiecare clandestin

Haos la granița cu Franța. Sute de noi încercări de a trece ilegal prin Eurotunel

Marea Britanie, sub asediul imigranților. Mii de oameni au încercat să treacă prin Eurotunel

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version