Menu
in

Marea Britanie, un milion de locuri de muncă libere, salariile la niveluri record

Creşterile salariale din Marea Britanie înregistrează noi recorduri, în contextul în care peste 1 milion de locuri de muncă sunt libere în economie, în ceea ce se conturează drept o situaţie fără precedent generată de relaxarea restricţiilor, potrivit Bloomberg, citat de zf.ro.

În timp ce datele reflectă parţial distrorsiunile survenite pe fondul pandemiei, această creştere este alimentată şi de un cumul de factori care pun presiune pe salarii.

Situaţia arată avântul revenirii economice după cea mai abruptă recesiune din ultimii 300 de ani. Deşi Banca Angliei se aşteaptă ca presiunile din piaţa muncii să fie doar temporare, oficialii au avertizat luna aceasta că inflaţia se va menţine în ţinta de 2% doar dacă stimulii monetari fac un pas înapoi.

„Feriţi-vă de români, sunt hiene”, avertisment pentru românii care pleacă la muncă în străinătate

„Aceste deficite reprezintă o problemă pe termen lung care îşi are rădăcinile înainte de pandemie. (…) Companiile trebuie să realizeze că aceste probleme nu vor dispărea pur şi simplu”, a subliniat Neil Carberry, CEO al Recruitment & Employment Confederation.

Cifrele publicate astăzi ar putea acţiona ca un imbold pentru Rishi Sunak, ministrul britanic de Finanţe, care vrea să reducă impactul pandemiei asupra finanţelor publice readucând în piaţa muncii oamenii aflaţi în şomaj sau în şomaj tehnic.

Dan Hanson de la Bloomberg Economics consideră că adevăratul test prin care va trece piaţa muncii din Marea Britanie va veni la finalul lunii septembrie, când guvernul elimină programul de şomaj tehnic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1]
Exit mobile version