Menu
in

(UPDATE) Furtuna St. Jude a lovit Londra. Patru morți, copaci culcați la pământ, transporturi paralizate

O mare parte din trenurile din sudul Marii Britanii au fost anulate, luni 28 octombrie, din cauza problemelor create de furtuna Saint Jude, ce a lovit insula în noaptea de duminică spre luni. Ploile torenţiale şi rafalele de vânt de peste 130 de kilometri pe oră s-au abătut asupra coastelor de sud ale Angliei.

Măsurile au fost luate și pentru transportul în comun londonez, majoritatea liniilor de metrou fiind oprite până în jurul orei 09.00.



“În această dimineaţă, am identificat deja şi am curăţat 40 de linii de tren după ce copacii au căzut pe drumuri“, a anunţat un oficial din cadrul National Network Rail, Robin Gisby.

Furtuna a lăsat aproape 220.000 de case fără curent electric. De asemene, au fost emise 152 de alerte de inundații, iar patru persoane și-au pierdut viața, relatează presa britanică. Un băiat de 14 ani a fost luat de valuri în timp ce făcea surf. Operaţiunile de căutare au fost suspendate din cauza vizibilităţii reduse.

Mii de pasageri care încercau să ajungă la serviciu riscau să rămână blocaţi în gări din cauza rafalelor de vânt violente care au afectat sudul Marii Britanii în cursul nopţii şi ajungeau în Londra în cursul dimineţii.

Aproximativ 60 de zboruri au fost anulate pe aeroportul Heathrow, cu excepţia celor de cursă lungă.

Un nivel maxim al intensităţii rafelelor de vânt de 160 de kilometri pe oră a fost înregistrat pe Insula Wright, în sud. Met Office a emis o alertă portocalie (penultimul nivel) pentru sudul ţării şi a îndemnat populaţia să-şi amâne deplasările în cursul dimineţii.

În Anglia şi Ţara Galilor sunt aşteptate încă inundaţii, întreruperi ale curentului electric şi pagube produse de vântul puternic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version