in

V-ați gândit vreodată să faceți o procedură de mărire a penisului? Iată ce spun experții

Procedurile de mărire a penisurilor nu funcționează și sunt „riscante și ineficiente” pentru pacienți.

Cei care se expun unor astfel de intervenții pot rămâne cu răni atât la nivel fizic, cât și psihic, potrivit unui studiu realizat de experții din domeniu, citat de The Guardian.

Bărbații ar trebui să acorde o atenție sporită nu doar detaliilor procedurii de mărire a penisului pe care o aleg, dar și la medicii aleși, având în vedere că există foarte mulți „șarlatani”, potrivit publicației citate.

În plus, există dovezi „limitate” că procedurile pe care bărbații le suferă generează rezultatul dorit, potrivit unui studiu publicat publicate în jurnalul „Sexual Medicine Reviews” de dr. Gordon Muir, urolog la Kings College din Londra și cercetător la Institutul de Psihiatrie, Psihologie și Neuroştinţe de la King’s College.

Tratamentele implică un risc ridicat de complicații, inclusiv amorțeală permanentă, pe lângă faptul că cei mai mulți bărbați se arată nesatisfăcuți de rezultatele ulterioare

„Aceste proceduri ar trebui să nu fie făcute aproape niciodată”, a spus urologul care a punctat că operațiile pot ajunge să coste și 40.000 de lire sterline, iar „bărbatul se alege cu penisul desfigurat”.

„Majoritatea celor care-și doresc penisuri mai mari au penisuri complet normale, de lungime medie, doar că ei cred că lungimea este inadecvată”, a explicat dr. Gordon Muir.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat 17 studii anterioare și au evaluat 21 de tipuri de proceduri, chirurgicale și non chirurgicale, efectuate pe 1.192 de bărbați din Marea Britanie și din străinătate. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român din Anglia a rămas fără mașina de 30.000 de lire sterline pe care și-a cumpărat-o

La doar 30 de ani, un român a murit fulgerător în Anglia. Familia are nevoie de bani de repatriere