Menu
in

Vânzările de mașini în UK au explodat, singura creştere din acest an. Dacia a vîndut cu 77% mai mult în iulie

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor de urgenţă impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), informează Agerpres.

În iulie, Dacia a vândut 2.558 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.445 unităţi. Însă, în perioada ianuarie-iulie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 9.991 vehicule, în scădere cu 50,08% faţă de primele şapte luni din 2019, când a înmatriculat 20.013 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Mercedes-Benz A-Class. Cererea pentru vehicule electrice şi vehicule pe benzină a crescut cu 259,4% şi, respectiv, 0,3% în iulie, în timp ce livrările de vehicule diesel s-au redus cu 25,9%.

“Până la finalul lunii septembrie vom avea o imagine mai clară dacă acesta va fi tendinţa pe termen lung”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes. SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.

Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 41,9% în primele şapte luni din 2020, la 828.389 unităţi. Cererea însă pentru vehicule electrice a crescut cu 174,6%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 60,9% şi, respectiv, 46,50%.

În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-iulie 2020 se află Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai. Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

https://ziarulromanesc.es/legea-a-fost-aprobata-cartea-electronica-de-identitate-va-inlocui-cardul-de-sanatate/
https://ziarulromanesc.at/urgent-locuri-de-munca-intr-o-statiune-din-austria-montator-rigips-angajatorul-este-roman-iata-cum-puteti-lua-legatura/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version