in

Vești bune! Frizeriile și saloanele de coafură din UK s-ar putea deschise luna aceasta. Ce condiții va trebui să respecte personalul

Frizeriile și saloanele de coafură din Regatul Unit ar putea fi redeschise în această lună, a declarat o sursă din guvernul Johnson, citată Daily Mail.

Acest lucru ar fi posibil doar dacă personalul ar purta măști și mănuși ca în cabinetele stomatologice, mai arată publicația citată.

Potrivit The Telegraph, saloanele ar trebui să se deschidă până la mijlocul lunii iulie, însă miniștrii discută acum mutarea datei în luna iunie.

Astfel, frizeriile și saloanele de coafură ar putea să se redeschidă pe 15 iunie, la aceeași dată la care vor fi redeschise magazinele neesențiale.

Anglia: Părinții nu vor fi amendați dacă țin copiii acasă după redeschiderea școlilor

„Saloanele de coafură trebuiau să fie următorul lucru. Boris a vorbit despre redeschiderea marii industrii de coafură și frizerie britanice. Regulile de funcționare ar fi aceleași ca în cabinetele stomatologice”, a spus o sursă din guvern pentru The Telegraph.

Peste trei sferturi din cei 1.600 de membri ai Federației Naționale pentru Frumusețe spun că sunt foarte bine pregătiți să revină în afaceri.

Săptămâna trecută, Ministrul Sănătății, Matt Hancock, nu a dat de înțeles că saloanele vor fi autorizate să se deschidă pe 15 iunie, însă se lucrează pentru a fi redeschise cât mai curând posibil.

Un purtător de cuvânt al Ministerului pentru Afaceri a declarat pentru The Telegraph: „Guvernul a înființat grupuri de lucru pentru a colabora cu reprezentanții industriei pentru a dezvolta căi sigure pentru ca întreprinderile, cum ar fi saloanele de coafură să se deschidă în cel mai devreme în momentul în care clienții vor fi în siguranță”.

Spania deschide granițele pentru turiştii străini din 21 iunie. Turismul este crucial pentru economia țării

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Împușcături în Brent. Un copil și trei adulți, duși la spital

Londra: Coronavirusul l-a distrus pe un bărbat de 59 de ani. Medicii i-au amputat piciorul pentru a-i salva viața