Menu
in

Vin furtunile! Ploi torențiale și risc inundații, anunțate până sâmbătă dimineața

Furtuni și ploi torențiale vor ajunge în Anglia în această după-amiază, 26 iunie, după o săptămână toridă, cu temperaturi de peste 32C.

Furtunile au început deja să se dezvolte în nord-vestul Scoției, în Țara Galilor și în sud-vestul Angliei și sunt așteptate să continue peste noapte.

O avertizare meteo de cod galben este în vigoare pentru Irlanda de Nord, Țara Galilor, vestul Scoției și Anglia, furtunile urmând să se deplaseze spre est, vineri.

Haos pe plajele din Bournemouth. Consiliile locale sunt disperate, poliția nu face față valului de turiști

Sunt așteptate cantități de apă între 30 și 40 mm, care ar putea cădea în mai puțin de două ore, în zonele lovite de furtună. Acest lucru aduce un risc de inundații și perturbări ale traficului în unele zone, a precizat Centrul de Meteorologie din Londra, citat de Metro.

Se preconizează că furtunile vor continua până sâmbătă dimineața, cu un alt avertisment de cod galben pe întreg teritoriul Marii Britanii.

Localitățile Bournemouth, Christchurch și Poole au declarat ieri stare de urgență după ce serviciile au fost „complet depășite”, din cauza unui număr mare de vizitatori acare u sfidat sfatul de a rămâne în case în timpul vremii calde din ultimele zile.

Condamnând comportamentul „iresponsabil” al mulțimilor care au blocat drumurile, au aruncat gunoaie și au parcat ilegal, consiliile locale au adus patrule suplimentare de poliție.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version