Vioara din lemn de trandafir a dirijorului orchestrei Titanicului, regăsită în podul unei case englezeşti în 2006, va fi expusă la Belfast, începând de miercuri, 18 septembrie, înainte de a fi vândută la licitaţie, a anunţat Muzeul Titanic, citat de France Presse.
Autentificat în luna martie a anului trecut, după şapte ani de proceduri, instrumentul a supravieţuit în mod miraculos naufragiului din 1912 al vasului care a provocat moartea a aproximativ 1.500 de persoane în apele glaciale ale Atlanticului de Nord.
Vioara îi aparţinea lui Wallace Hartley, dirijorul formaţiei instrumentale a Titanicului, care a devenit celebră pentru că a continuat să cânte până la scufundarea navei.
Cadou de la logodnica muzicianului, vioara a fost găsită într-o valiză din piele legată de corpul lui. A fost trimisă logodnicei, iar la moartea acesteia, a fost încredinţată Armatei Salvării. În cele din urmă, vioara a fost găsită într-un pod în 2006.
Instrumentul va fi expus la ‘Titanic Belfast’, muzeu din Irlanda de Nord ce şi-a deschis porţile în 2012.
Evaluată la cel puţin 100.000 euro, vioara va fi vândută la licitaţie la Wiltshire, în sud-vestul Angliei, la 19 octombrie.
Sursa: Agerpres