Menu
in

Votul din Parlamentul britanic pe acordul Brexit, amânat încă o dată

Premierul britanic Therea May a cerut parlamentarilor să îi mai acorde timp pentru a discuta cu liderii Uniunii Europene despre un acord cu privire la Brexit, amânând, astfel, încă o dată votul crucial din parlament, programat pentru joi.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a acuzat-o pe Theresa May că oferă parlamentului „doar scuze”.

Cu mai puțin de 50 de zile înainte de retragerea Marii Britanii din UE, Theresa May a subliniat că are nevoie de mai mult timp pentru a modifica acordul pe care l-a negociat și convenit cu celelalte 27 de state membre din UE, în noiembrie 2018, acord respins cu o majoritate covârșitoare de parlamentari, în ianuarie.

Premierul i-a îndemnat pe parlamentari să își mențină calmul, în fața refuzului UE de a redeschide negocierile, cel puțin în privința segmentului de acord ce impune obligații legale.

Pe de altă parte, fostul ministru de Externe al Cabinetului May a declarat că un Brexit cu un acord care nu prevede o perioadă stabilită în care Marea Britanie să rămână în uniunea vamală va transforma țara „într-o colonie a Bruxellesului”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version