in

Ariana Grande – pe primul loc în topurile internaţionale cu albumul “Dangerous Woman”

Dominând topurile din întreaga lume, Dangerous Woman a ocupat primul loc în topul iTunes în peste 70 de ţări.

Totodată, exceptând-o pe Beyonce, este şi cel mai bine vândut album în săptămâna de debut a unei artiste în 2016. Mai mult, este unul din cele mai bune debuturi de albume din 2016.

În Statele Unite este pe primul loc în topul de albume digitale. Consumul global a depăşit echivalentul unui milion de albume vândute, în timp ce Ariana a obţinut pentru prima dată primul loc în topuri în Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Nouă Zeelandă şi Italia, dar şi în Canada, Australia sau Mexic, unde a mai ocupat prima poziţie cu albumul My Everything, din 2014.

Este cel de-al treilea debut consecutiv pe prima poziţie în topul Japanese Oricon International Album. Între timp, de la lansarea pe 11 martie, primul single extras de pe album, Dangerous Woman, continuă să urce în topuri, de pe locul 14 până pe poziţia a opta în Billboard Hot 100 săptămâna aceasta.

Nominalizata Premiilor Grammy şi răsplătită cu numeroase discuri de platină, Ariana a găzduit un episod al show-ului Saturday Night Live, pe lângă apariţiile în cadrul MTV Movie Awards 2016, The Tonight Show Starring Jimmy Fallon, Radio Disney Music Awards, Good Morning America, Jimmy Kimmel LIVE!, The Voice şi Billboard Music Awards.

Recent, revista Time a introdus-o pe Ariana în topul celor mai influenţe persoane din lume, distincţie pe deplin meritată având în vedere popularitatea în continuă creştere a artistei, iar revista Billboard i-a dedicat cea mai recentă copertă.

Albumul Ariana Grande – Dangerous Woman este disponibil pentru download şi streaming pe toate platformele digitale.

CITITI MAI MULT:

Senator liberal, apel către diaspora: „Sunați-vă rudele din țară să voteze împotriva PSD”

Socrul fotbalistului Gareth Bale, condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă

Avertisment pentru americani. Evitaţi să mergeţi în Europa în această vară!

„Marea Britanie este cea mai coruptă ţară din lume”

Avertisment pentru americani. Evitaţi să mergeţi în Europa în această vară!

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pui cu sos curry

Ce se întamplă cu părul daca nu folosiţi şampon timp de un an