Menu
in

Au vrut să facă fotografii cu puiul de delfin. De fapt, l-au condamnat la MOARTE

Un pui de delfin eșuat pe o plajă din Argentina a fost pentru câteva minute mascota turiștilor care s-au înghesuit să se fotografieze alături de el, însă nu au luat în considerare că acest lucru îi va fi fatal micuțului mamifer marin.

Animalul, care făcea parte din familia Franciscana sau La Plata, a murit la scurt timp din cauza deshidratării, în urma unui accident vascular cerebral. Fundația Wild Life din Argentina a publicat un memento în care atrage atenția că delfinii sunt animale vulnerabile și că trebuie returnate în mare și nu scoase pe uscat pentru distracția turiștilor.

„Acest incident ar trebui să ajute publicul să înțeleagă necesitatea reîntoarcerii în apă a acestor animale, în cazul în care se apropie de țărm. Franciscana, ca și alte specii, nu poate rămâne prea mult timp în afara apei, are pielea groasă, plin de grăsime, care reglează temperatura corpului, astfel încât, dacă este scoasă din apă intervine deshidratarea și animalul moare”, au scris cei de la Wild Life Argentina.

Specia Franciscana este listată ca fiind „vulnerabilă” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, cu mai puțin de 30.000 de exemplare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version