in

Locul de pe planetă unde oamenii trăiesc 100 de ani şi ceasul nu există

Icaria, insula din Marea Egee cu 10.000 de locuitori, este o insulă minune. Locuitorii acestei insule, conform studiilor, au de trei ori mai mult șansa de a trăi peste 90 de ani decât oricare altă populație din Europa. Cancerul, depresiile, bolile cardiovasculare, demența nu sunt binevenite. Toate investigațiile realizate nu au reușit să găsească un răspuns: de ce se trăiește atât de mult aici?



Foto: Wonders in Icaria

Una dintre explicații ar putea fi stilul de viață: oamenii merg mult pe jos, fac baie în mare cel puțin o dată pe zi, mănâncă numai ce cultivă ori cresc pe lângă casă și fac sex până aproape de ultima zi de viață.

Aici ceasul nu există, te trezești când ai chef, iar siesta este ceva obligatoriu. Iubesc reuniunile, petrec ore infinite alături de familie și de cei dragi. Practic, nu fac nimic special dar, cu toate acestea, hrana este extrem de importantă: pește proaspăt, multe legume, miere, cafea grecască, ceai din plantele aflate pe munți și cantități moderate de vin.

Unii specialiști vorbesc despre așa-numitele ”Zone Albastre” ale Terrei, unde oamenii trăiesc peste 90 de ani, cum ar fi Okinawa (Japonia), Loma Linda (SUA), Cerdena (Italia) ori Nicoya (Costa Rica). Cei de aici spun însă că sunt oameni normali, care au grijă de sănătatea lor, scrie Realitatea.net

Foto: Wonders in Icaria

CITITI MAI MULT:

O comună din Bucovina, recunoscută şi căutată de turiştii din întreaga lume pentru caracterul său unic. Este declarată muzeu!

Un loc din România, pe lista destinaţiilor turistice de vis pentru americani

Santorini – frumuseţe naturală şi o experienţă de neuitat

Legenda Cascadei Bigăr, una din cele mai frumoase din lume

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rasism la școală. Un profesor umilește un copil român: „Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele”

Cazul „rasism în școală” ia proporții. Consulatul României de la Madrid: „Aveam cunoștință de incident”