in

Românca al cărei posterior face 1,5 milioane de dolari pe an. Considerată femeia cu cel mai sexy fund din lume

Cea mai sexy româncă de pe Instagram are peste 3,2 milioane urmăritori din întreaga lume care abia așteaptă câte o postare din partea ei!

Andrea Abeli, o bucureșteancă de 35 de ani, și-a deschis propria agenție de marketing în 2014 și de atunci până în prezent a dat lovitura promovând diferite colecții de lenjerie intimă, haine și produse cosmetice. Practic, ea câștigă 5.000 de dolari pentru fiecare postare.

Andrea Abeli, în vârstă de 35 de ani, a făcut senzație în presa internațională cu fotografiile ei incendiare de pe Instagram.

Posteriorul Andreei Abeli câștigă mii de dolari la o postare pe Instagram
Foto: Instagram

Tabloidul britanic „Daily Star” a realizat un amplu material despre tânăra din România care, în colaborare cu Photomillz, a reușit să dea lovitura după ce s-a mutat în însoritul Miami.

Andrea a jucat în filmul de comedie „Două lozuri” (2016) și cu ajutorul formelor sale, s-a lansat în modelling după ce a jucat în câteva piese de teatru la Teatrul Național, din București. Mai mult, tânăra a terminat și un master în Drept, în anul 2006.

Potrivit Daily Star, Andrea care s-a născut în București la 19 ianuarie 1984, se află în topul celor mai reprezentative vedete de pe Instagram.

Ea oferă inclusiv consultanță de marketing pentru Instagram, fiind unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din țara noastră.

Având în vedere că Andrea este urmărită de peste 3,2 milioane de oameni din întreaga lume, ea este curtată de companii celebre de modă. Românca a lucrat ca web designer și a reușit să se lupte de la egal la egal cu „funduri” celebre precum cel al lui Kim Kardashian, Coco Austin sau Demi Rose.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii populează Marea Britanie. Cel mai mare număr de nașteri, după pakistanezi

Mai mult de jumătate din românii din Regatul Unit au aplicat pentru noul statut de după Brexit