in

Vreţi să dormiţi în patul prinţului Charles? Iată cât costă o noapte de cazare în conacul din Valea Zălanului

Oricine poate fi prinţ, pentru o zi. Dacă planuiţi să vă petreceţi vacanţa de iarna în România, vă puteţi caza în casa prinţului Charles din Valea Zălanului, judeţul Covasna, să staţi la biroul lui, să mâncaţi acelaşi mic dejun şi chiar să dormiţi în patul moştenitorului coroanei britanice. O cameră dublă costă 118 euro pe noapte.

În total sunt 14 locuri de cazare, împărţite în şapte camere duble. Fostul grajd a fost transformat într-un salon, unde Prinţul Charles îşi petrece mare parte din zi, atunci când ajunge la Valea Zălanului.

„Aici vorbim de o atmosferă aparte, unde oamenii au posibilitatea de a se reculege, de a sta în linişte şi de a se bucura de natură şi de specificul minunat al zonei”, a spus pentru Digi24 Istvan Szabo, îngrijitorul domeniului.



Printul Charles a descoperit pentru prima dată frumuseţea Vaii Zălanului în urmă cu 15 ani şi a spus lumii întregi ce comoară are România.

Covasna are peste 160 de conace și castele, unele intrate în circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, iar altele urmând a fi restaurate, atât din inițiative private, cât și de către Consiliul Județean Covasna. În plus, Covasna are nu mai puțin de 1.000 de izvoare de ape minerale, cu proprietăți curative, folosite în cadrul zonelor de relaxare și SPA din hotelurile din județ.

Pachetele turistice includ şi vizite la meșteșugari, excursii în natură, cursuri de echitație, mese cu preparate tradiționale din Transilvania sau activități de aventură, în funcție de preferințele celor care aleg să viziteze Ținutul Conacelor, aşa cum mai este denumită zona.

„Covasna are toate atuurile unei destinații turistice importante: de la spațiile de cazare speciale, la facilitățile de SPA și tratament și, nu în ultimul rând, la experiențele pe care le oferă. Pachetele turistice create reflectă tocmai diversitatea acestui județ și sper ca românii să aleagă Covasna în număr din ce în ce mai mare”, a declarat Răzvan Pascu, antreprenor şi consultant în marketing turistic.

De asemenea, Covasna găzduieşte una dintre cele mai mari mofete din lume. Mofetele sunt emanații post-vulcanice de bioxid de carbon, fiind utilizate cu succes în prevenirea și tratarea afecțiunilor sistemului cardiovascular.

Persoanele care doresc să aibă parte de câteva zile de relaxare și să cunoască frumusețile din regiunea Covasna au la dispoziție pachete turistice pe care le pot rezerva inclusiv prin intermediul site-ului ViziteazaCovasna.ro.

 Un castel din România, vechi de peste 160 de ani, a fost cumpărat de britanici

„Castelul bântuit”! Discovery va filma o producţie de realitate virtuală la Castelul Corvinilor

Castelul din lut Valea Zânelor: Construcţia inspirată de casa piticilor din basmul „Albă ca zăpada”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tânăr român împușcat mortal în Londra. Venise în UK de doar două zile

Scene sângeroase la un liceu. Un elev a fost înjunghiat