Menu
in

Cei care au bilete la concertul AC/DC de la Londra vor avea o surpriză. Vezi cine este noul vocal al trupei australiene

Unul dintre fondatorii grupului rock Guns N’ Roses, Axl Rose, se va alătura trupei AC/DC, înlocuindu-l pe Brian Johnson, nevoit să se retragă din cauza stării precare de sănătate, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax.

 

Rockerii australieni au anunţat că în turneul din Europa, din această vară, noul solist va fi Axl Rose, vocalistul Guns N’ Roses.

“Membrii AC/DC doresc să îi mulţumească lui Brian Johnson pentru contribuţiile sale şi pentru devotamentul său faţă de trupă de-a lungul anilor. Oricât de mult ne-am dori ca acest turneu să se termine în componenţa în care a început, îl sprijinim pe Brian şi îi susţinem decizia de a-şi salva auzul”, au transmis membrii trupei.

“Suntem determinaţi să îndeplinim angajamentele pe care ni le-am luat faţă de oamenii care ne-au susţinut de-a lungul vremii, prin acest turneu, şi suntem norocoşi că Axl Rose s-a oferit să ne ajute să îl ducem până la capăt”, au adăugat rockerii australieni.

Potrivit Billboard.com, Axl este un mare fan al trupei şi a avut o întâlnire cu membrii ei acum mai bine de o lună în Miami, Florida, şi Atlanta, Georgia, pentru a discuta posibilitatea de a se alătura formaţiei.

 

Axl Rose va debuta alături de AC/DC luna viitoare, pe 7 mai, în Lisabona, Portugalia, şi se va afla în turneu cu trupa până pe 12 iunie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version