În această vară, doi fotbalişti români, amândoi fundaşi, au fost transferaţi în campionatul englez, una dintre cele mai puternice competiţii din Europa. Este vorba despre Răzvan Raţ (32 de ani – fundaş stânga), care a fost transferat de Şahtior Doneţk la West Ham United, şi de Vlad Chiricheş (23 de ani – fundaş central), care a ajuns la Tottenham Hotspur de la Steaua Bucureşti.
Răzvan Raţ a debutat oficial la West Ham United, în meciul din turul doi al Cupei Ligii, câştigat de echipa sa cu 2-1. Internaţionalul român a fost integralist şi aşteapă cu nerăbdare partidele din Premier League. “Roland”, aşa cum l-au botezat suporterii, vrea să bifeze cât mai repede şi primul meci în prima divizie engleză. “Debutul în Premier League e primul gând al meu. Vreau să joc şi să fac meciuri cât mai bune”, a declarat fundaşul român.
Vlad Chiricheş a intrat în istoria fotbalului românesc, devenind cel mai scump jucător român vândut de o echipă din campionatul intern, după ce Tottehnam a plătit 8,5 milioane de euro Stelei pentru transferul său. Fundaşul central a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea londoneză, unde va avea un salariu de 1,2 milioane de euro pe an. La 23 de ani, fundaşul a pleacat în Anglia cu eticheta de cel mai bun jucător produs în ultimii ani de Liga 1.