Ora de vară este o schimbare anuală care înseamnă că ne putem bucura de o zi mai lungă. Schimbarea orei se face de două ori pe an, în primăvară, când pierdem o oră, deci dormim mai puțin, și în toamnă, când recuperăm ora pierdută.
În Marea Britanie, trecerea se face de la Greenwich Mean Time (GMT) la ora de vară britanică (BST). Îm acest an, schimbarea va avea loc duminică, 25 martie.
Astfel, potrivit timeanddate.com, ora 01.00 GMT va deveni ora 02.00 BST. Potrivit regulii, ceasurile se modifică în ultimul week-end al lunii martie și în ultimul week-end al lunii octombrie.
Regula a fost introdusă pentru prima dată în Europa în timpul Primului Război Mondial, de către Germania și Austria, apoi de către Aliați, din cauza crizei de cărbune. Astfel se putea folosi mai puțin cărbune, ziua fiind mai lungă.
Ora de vară a fost concepută de entomologul George Vincent Hudson, în 1895. Ulterior, a fost prezentată în Parlamentul Marii Britanii de către William Willett, în 1907. Însă ideea trecerii la ora exactă de vară ii aparține celebrului om de știință și politician american Benjamin Franklin și provine din secolul XVIII.
Acesta a văzut-o ca o modalitate a se trezi mai devreme și astfel să aibă mai multe ore de lumină pe timpul unei zile de muncă.
Ora de vară este folosită la scară largă în întreaga lume din anii 1970, din cauza crizei energetice. În Marea Britanie, ora de vară este reglementată de o lege a Parlamentului din 1916. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a adoptat ora de vară în 1932.
Următoarea dată când vom modifica ceasurile va fi la 28 octombrie, când vom trece la ora normală. Astfel, ora 02.00 BST va deveni ora 01.00 GMT.
Parlamentul European este preocupat de efectele asupra populației ale schimbării orei și au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată pe 8 februarie a.c. la Strasbourg. Actul a fost adoptat cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.
Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, au anunțat eurodeputaţii. Ei cer Comisiei Eurpene să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.
Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea efectivă a pieţei interne.