Menu
in

Florin Gardoș a început pregătirea cu Southampton. ”Îmi e dor să joc fotbal, sper sa fiu ok acum”

Internaționalul român, care a ratat întreg sezonul trecut din cauza unei accidentări grave, a început pregătirea cu Southampton și speră să poată evolua curând la cel mai înalt nivel.

”Îmi e dor să joc fotbal, să mă antrenez, este o perioadă de pregătire de care am mare nevoie, așa că sunt nerăbdător. Sper să fiu ok acum, să nu mai am probleme medicale și să pot juca din nou”, a declarat Florin Gardoș pentru site-ul saintsfc.co.uk.

În iulie 2015, fundașul, accidentat grav la genunchi, s-a operat și a lipsit de pe teren până în finalul sezonului trecut, când a bifat două apariții pentru echipa de tineret a lui Southampton.

La revenirea din vacanță, internaționalul a găsit și un nou antrenor. După plecarea lui Ronald Koeman la Everton, conducerea lui Southampton l-a numit pe Claude Puel în funcția de antrenor principal. Francezul, în vârstă de 54 de ani, mai pregătit echipele Monaco, Lille, Lyon și Nice.

Sursa: FRF

Foto: saintsfc.co.uk

CITITI MAI MULT:

Echipa masculină de handbal a României, câștigatoare a Campionatului Mondial Universitar

Wimbledon 2016: Nouă jucătoare și jucători reprezintă România. Aflați adversarii românilor în primul tur

VIDEO – Reacţie incredibilă. Vezi ce a putut să facă Ronaldo la Lyon!

Vlad Chiricheș: “Am plecat din Franța cu un sentiment de tristețe”

Naţionala de rugby a României, câştigătoare pentru a patra oară a trofeului World Rugby Nations Cup

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version