Menu
in

A fost desemnat orașul cu cea mai ridicată calitate a vieții din lume. Este vorba despre o capitală europeană



Capitala Austriei, Viena, este, pentru al nouălea an consecutiv, oraşul cu cea mai ridicată calitate a vieţii din lume, potrivit studiului anual ‘Quality of Living 2018‘, realizat de biroul de consultanţă Mercer.

În acest clasament, Londra este pe locul 41, iar Bucureştiul apare abia pe locul 107, din 231 de oraşe analizate.

Capitala Austriei este apreciată pentru siguranţa oferită locuitorilor săi, pentru eficienţa sistemului de transport în comun şi diversitatea structurilor culturale şi de petrecere a timpului liber.

După Viena urmează Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelandă) şi Munchen (Germania) la egalitate pe locul al treilea. Vancouver, oraş clasat pe locul cinci, oferă cea mai bună calitate a vieţii din America de Nord.

Singapore este pe locul 25, iar Montevideo pe locul 77, fiind orașele din Asia, respectiv America Latină cu cea mai bună calitate a vieții. În cazul oraşelor din Africa, pe prima poziție este situat oraşul Durban, din Africa de Sud, locul 89 la nivel global.

În total, Europa are opt din primele zece oraşe cu cea mai bună calitate a vieţii. Germania şi Elveţia au fiecare trei oraşe în top zece, în timp ce Noua Zeelandă, Canada şi Australia au fiecare câte un oraş.

Studiul arată că, în ultimii 20 de ani, standardele de viaţă au crescut cel mai mult în unele state din Europa de Est, precum Sarajevo, care acum este pe locul 159 şi Bratislava, care a urcat până pe locul 80.

„Ca urmare a îmbunătăţirii standardelor de viaţă, a pieţei muncii competitive şi a talentelor disponibile, multe din aceste oraşe au început să atragă companii multinaţionale care înfiinţează noi operaţiuni”, a declarat preşedintele pentru Europa şi Pacific la Mercer, Martine Ferland.

Bucureştiul oferă o calitate a vieţii mai bună decât Doha, Rio de Janeiro, Beijing, Kuwait City, Mexico City, Istanbul, Sofia, Belgrad sau Kiev.

Pe ultimele locuri se situează orașele Bagdad, Bangui (Republica Centrafricană), Saana (Yemen) şi Damasc (Siria), toate fiind penalizate dinc cauza problemelor de instabilitate politică, sărăcie şi condiţii climatice extreme.

Studiul a vizat 231 oraşe şi s-a bazat pe 39 de criterii precum stabilitatea politică, servicii de sănătate, educaţie, infracţionalitate, posibilităţile de petrecere a timpului liber şi transportul. Acest studiu este realizat anual de Mercer şi este utilizat de companii şi organizaţii pentru a calcula remuneraţia expaţilor.

Plajele din Marea Britanie – cotate slab în Uniunea Europeană pentru calitatea apei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version