Gabi Tamaş, în vârstă de 29 de ani, a semnat cu CFR Cluj până la finalul sezonului şi consideră că revenirea în Liga 1 nu reprezintă un pas înapoi în cariera sa. Fundaşul a afirmat că va face tot ce depinde de el pentru a juca titular, având în vedere că are foarte puţine meciuri în picioare în ultimul an.
Relansarea carierei
Impresarul fotbalistului, Florin Manea, a precizat că fundaşul Gabriel Tamaş a ales o echipă din România pentru a-şi relansa cariera şi pentru a demonstra că poate sta departe de scandaluri, iar oferta financiară nu a fost un criteriu primordial pentru stopper-ul în vârstă de 29 de ani. “Dorinţa lui Gabi este să joace, iar cei de la CFR ne-au înţeles. E o mutare pentru cariera lui, nu a fost vorba de bani. Dar să nu credeţi că cei de la CFR ne-au jignit cu vreo sumă mică. Erau şi variante de afară, însă el avea nevoie de o echipă care să-i ofere încredere. De asta a şi ales să rămână la CFR: vrea să demonstreze că poate sta în România şi nu va apărea în niciun scandal. Problemele extrasportive vor dispărea”, a declarat Florin Manea. Ultima dată când Tamaş a evoluat în România a fost în sezonul 2008-2009 când a fost împrumutat de Auxerre la Dinamo, echipă pentru care a jucat 34 de partide şi a marcat două goluri în acea perioadă.
Salvarea echipei CFR
Debutul sezonului 2013-2014 al Ligii 1 este unul dintre cele mai slabe ale echipei din Cluj. După numai 10 etape, CFR se află pe locul 9 în campionat, cu numai 13 puncte. Una dintre marile probleme ale ardelenilor este că linia defensivă a primit foarte multe goluri, lucru care, speră ofocialii clubului, se varemedia odată cu venirea în lot a internaţionalului român. “Timp de două săptămâni am discutat cu Tamaş, mă bucur că a venit la noi. E bine şi pentru CFR, dar şi pentru el. Am primit multe goluri, îmi e ruşine, sper să nu se întâmple acest. Îmi doresc un cuplu Cadu – Tamaş”, a declarat Iuliu Mureşan. De asemenea, antrenorul clujenilor, Petre Grigoraş, este încântat de noua achiziţie a echipei: “E un jucător experimentat, valoros, nu mai are nevoie de prezentări. A avut o perioada mai puţin fastă, dar cred că e conştient de asta şi va încerca să demonstreze. Am mare încredere că au fost nişte scăpări şi că ne va ajuta din punct de vedere sportiv”.