in

Încă un tablou de Adrian Ghenie vândut cu 3 milioane de lire sterline la o licitație la Londra

Un alt tablou al lui Adrian Ghenie, cel mai bine cotat pictor român, a fost vândut, la casa de licitații Sotheby’s din Londra, pentru aproape 3 milioane de lire sterline.

Este vorba de lucrarea „Pie fight interior”, datată 2012 și măsurând 2,1×1,6 m. Lucrarea a fost expusă, în același an, la expoziția de la Florența, dedicată lui Francis Bacon, unul din artiștii care l-au influențat pe pictorul român, scrie Profit.ro.

Tabloul face parte dintr-o serie mai largă a lui Ghenie, de „bătăi cu frișcă”, pe care a început-o în 2018 și a reluat-o cu această lucrare în 2012.  Prețul final de vânzare al tabloului a fost de 2.979.500 lire sterline.

Două alte tablouri ale pictorului Adrian Ghenie au fost vândute, în timpul pandemiei, la celebrele case de licitații Christie’s și Sotheby’s, pentru milioane de euro.

De asemenea, trebuie menționat că, în 2016, tabloul Nickelodeon, care fusese expus și la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, într-o expoziție personală a lui Adrian Ghenie, a fost vândut pentru prețul record de 7,1 milioane lire sterline.

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie, vândute de casa Sotheby’s cu peste două milioane de lire sterline

Oferta a depășit cu mult estimarea casei Christie’s, care evaluase lucrarea  la 1-1,5 milioane de lire sterline.

Născut în 1977 la Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit în 2001 Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, dar ulterior s-a stabilit în Germania, la Berlin, unde, după o perioadă mai grea, a început să cunoască faimă internațională.

Atât la Berlin, cât și la Cluj, artistul a contribuit la dezvoltarea galeriei Plan B, care expune lucrările noii generații de artiști români. Ghenie a fost laureat și cu Premiul Academiei Române pentru pictură, distincție care se acordă o singură dată unei persoane, ca urmare a reprezentării României la Bienala din Veneția din 2015.

Continuarea o puteți citi AICI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Oamenii care au avut COVID-19 au imunitate la coronavirus „doar câteva luni”

Oamenii care au avut COVID-19 au imunitate la coronavirus „doar câteva luni”

Londra. Cum sunt tratate victimele traficului sexual din România: „Mă bătea pentru că nu câștigam destui bani”