Menu
in

Jude Law: “În primul rand, eu sunt englez”. Ce rol important a refuzat celebrul actor

Jude Law a dezvăluit că i s-a oferit un important rol de super-erou, dar l-a refuzat după ce a încercat costumul iconic în baia sa de la hotel.

El a povestit la emisiunea The Late Show cu Stephen Colbert: “În primul rând, eu sunt englez şi am simţit că, nu ştiu, pur şi simplu nu părea să mi se potrivească, am fost mereu atent la ţinuta mea şi pur şi simplu nu am făcut-o.”

Actorul britanic primise propunerea de a-l interpreta chiar pe Superman. Oportunitatea a apărut atunci când regizorul Bryan Singer a decis să redea viaţă faimosului personaj, în Superman Returns.

Law a adăugat: “Deci, am luat costumul în baie, l-am probat apoi m-am uitat în jur. Mă văd în oglindă şi dintr-o dată…sunt Superman, nu-i aşa? L-am scos de pe mine. Dar am fost Superman timp de două minute, e de ajuns.”

Privind înapoi, a fost, probabil, o decizie înţeleaptă, pentru că filmul din 2006 a fost o dezamăgire în box-office şi foarte criticat. Cariera lui Brandon Routh, ales în cele din urmă să fie Superman, a avut de suferit.

Jude Law interpretează în prezent un personaj negativ – Vortigern, în filmul lui Guy Ritchie, “Cavalerii mesei rotunde: Regele Arthur“.

Sursa: Express.co.uk



CITITI MAI MULT:

Sucul miraculos. Aveţi nevoie doar de un pahar pe săptămâna!

Ariana Grande – pe primul loc în topurile internaţionale cu albumul “Dangerous Woman”

Sfatul psihologului Silvia Gerea: Cum recunoști tulburările de personalitate (partea I)

Avertisment pentru americani. Evitaţi să mergeţi în Europa în această vară!

„Marea Britanie este cea mai coruptă ţară din lume”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version