in

Londra: Se deschide restaurantul unde mergi în pielea goală

Din luna iunie, în Londra se va deschide Restaurantul Bunyadi, unde oamenii pot mânca fără haine pe ei. Potrivit site-ului acestui local, care se declară „pur și natural”, peste 33.000 de persoane s-au înscris deja în așteptarea unei mese.

 

Mai mult, totul va fi ecologic, nu se va găti decât cu lemne, nu va exista energie electrică, iar telefoanele mobile vor fi interzise.

Numai că, se arată pe site-ul CNN, restaurantul va avea doar 42 de locuri, iar spațiul unde va funcționa este încă necunoscut.

Reprezentantul ineditului local, Seb Lyall, a spus că este surprins și încântat de atenția pe care oamenii o dau acestui tip de „experiențe alimentare în pielea goală”.

„Oamenii vor să fie goi. Fie că este vorba despre plajă sau despre saună, în cazul în care există această oportunitate de a se găsi într-o stare naturală, ei vor profita”, a spus Lyall.



Potrivit acestuia, personalul restaurantului va fi seminud, iar o masă va costa aproximativ 95 de dolari, adică în jur de 70 de lire. Pentru că ține la intimitatea clienților, conducerea Bunyadi a interzis „selfie-urile”, iar dispozitivele mobile vor fi lăsate la intrare.

Lyall a mai spus că mediul va fi complet natural. Astfel, nici restaurantul și nici bucătăria nu vor avea gaze sau curent electric, iar cina va fi luată doar la lumina lumânărilor.

În schimb, meniul va fi alcătuit atât din mâncăruri vegetariene, cât și non-vegetariene, ce vor fi preparate la foc de lemne, de bucătari care vor purta totuși ceva mai multe haine.

 

Produsele vor fi servite în vase de lut, iar tacâmurile vor fi comestibile. Mesele din lemn vor fi separate de pereți de bambus, astfel încât clienții să aibă ceva intimitate. 

Dacă vreți să vă înscrieți pe lista de așteptare de la Bunyadi, o puteți face AICI.

Cel mai nou restaurant cu specific nipon din Londra, condus de un chef român

Tu știi ce face perechea ta? Unde și când se întâlnesc cel mai des adulterinii!

Turiștii britanici se înghesuie să viziteze una dintre atracțiile românești de iarnă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mamă la 15 ani, un fenomen cronic ce provoacă îngrijorare în România

Românii au cheltuit mai puțin decât anul trecut în minivacanța de Paște și 1 Mai