Menu
in

Plăcere fără riscuri: S-a inventat votca „revoluţionară” care protejează ficatul de efectele negative

Bellion Vodka este prima băutură alcoolică din lume, disponibilă în comerţ, realizată cu tehnologie NTX, ceea ce reduce semnificativ daunele cauzate de alcool la ficat şi în ADN-ul nostru.

Deşi unii dintre noi cred că pot face faţă consumului unor cantităţi mari de alcool, ficatul nostru are de suferit. Organismul uman nu are o modalitate de stocare a alcoolului şi trebuie să-l metabolizeze rapid, astfel încât ficatul trebuie să lucreze ore suplimentare pentru a filtra alcoolul din sânge şi pentru detoxifierea organismului. În timp ce se întâmplă acest lucru, ficatul nu procesează nimic altceva (cum ar fi carbohidraţi sau grăsimi).

Potrivit Clinicii din Cleveland, în cazul în care alcoolul este consumat destul de des, se poate ajunge la o situaţie periculoasă cunoscută sub numele de ficat gras, într-un stadiu incipient al bolii hepatice alcoolice, care poate duce eventual la ciroză.

Dar, datorită tehnologiei revoluţionare NTX, nu mai trebuie să va faceţi griji cu privire la efectele nocive ale alcoolului asupra ficatului şi ADN-ului nostru.

Dezvoltat de către antreprenorul indian Harsha Chigurupati şi echipa sa de la Chigurupati Technologies, NTX este un “amestec brevetat de ingrediente”, care protejează prin ecranare ficatul de efectele nocive ale consumului de alcool, fără a afecta gustul băuturii în sine.

Pare a fi puţin credibil, dar în timpul testelor tehnologia a reuşit să reducă efectele negative ale alcoolului asupra ficatului şi a ADN-ului cu 93%.

Bellion Vodka este disponibilă pentru cumpărare în 15 state americane, iar Chigurupati intenţionează să se extindă la nivel global, informează odditycentral.com



CITITI MAI MULT:

Ce efecte are berea asupra organismului. Un cercetător din Cluj a realizat un studiu cu rezultate surprinzătoare

Românii au consumat 18,8 milioane de hectolitri de bere în 2012

Există o legătură între alcoolism și culoarea ochilor. Care sunt culorile cu înclinații „bahice”?

România pe locul 5 în topul mondial al consumatorilor de alcool

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version